Premierul Victor Ponta a declarat într-un interviu acordat canalului de televiziune american CNN că „cea mai eficientă armă a Rusiei este energia, iar cât timp România și țările din regiune sunt independente energetic, vom continua să oferim prosperitate, stabilitate și predictibilitate”.
„Anul trecut, în 2013, am reușit să avem cea mai rapidă creștere economică (din UE, n.r.), de 3,5% din PIB, iar în acest an ea va fi puțin mai redusă, de 2-3% din PIB. Avem o rată a șomajului sub 7% și un deficit foarte mic. Este foarte important să continuăm reformele structurale și poate cea mai reușită în România și un bun exemplu pentru restul regiunii este reforma din sectorul energiei. Pentru că ați menționat Ucraina și regiunea Mării Negre, independența energetică este cea mai importantă luptă de câștigat. Cred că cea mai eficientă armă a Rusiei este energia, iar cât timp România și țările din regiune sunt independente energetic, vom continua să creștem și să oferim prosperitate, stabilitate și predictibilitate pentru regiune”, a spus șeful guvernului de la București, răspunzând unei întrebări legate de prioritățile sale în domeniul economic în cazul în care va fi ales președinte al României, potrivit agerpres.ro.
El a mai transmis că România va trebui să le arate vecinilor ei că un drum democratic, proeuropean și proatlantic este cel al succesului.
Referitor la criza din estul Ucrainei și implicațiile sale, Victor Ponta a apreciat că sancțiunile economice și o poziție politică clară sunt foarte importante ”pentru a-i transmite lui Vladimir Putin că acțiunile ilegale nu pot rămâne nepedepsite”. Totuși, a adăugat șeful guvernului român, Europa și SUA au și obligația de a le arăta cetățenilor din Ucraina, Republica Moldova și Georgia că prin angajamentul lor proeuropean ”viața lor se va îmbunătăți, că vor avea oportunități mai mari și că vor fi cetățeni egali ai Europei”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News