Skip to content
Politică

Ponta reacționează la „spovedania” lui Turcescu

Premierul Victor Ponta a reacționat la anunțul făcut de jurnalistul Robert Turcescu, potrivit căruia este ofițer acoperit al Ministerului Național al Apărării, acesta făcând publice mai multe documente în acest sens.

Victor Ponta a fost întrebat cum comentează declarațiile făcute de jurnalist.

„Nu sunt deloc surprins. Cine seamănă vânt, culege furtună. Asta e valabil și pentru alți apropiați ai lui Băsescu.Trebuie sa îi intrebati  pe cei care se duceau seară de seară la domnul Turcescu, unii sunt candidați la Peședinție”, a afirmat premierul, întrebat ce s-a întâmplat cu adevărat.

Jurnalistul Robert Turcescu a publicat mai multe documente pe blogul personal, acolo unde a și mărturisit că este ofițer sub acoperire al MApN.

Acesta a participat la o emisiune a postului pentru care lucrează, afirmând că singurul care îl poate judeca este Dumnezeu și judecătorul.

Mărturisirea făcută de jurnalist vine în urma întregului val de reacții din partea opiniei publice, dar și a politicienilor ca urmare a afirmației făcute de președintele Traian Băsescu, conform căreia există, printre candidații la Președinție, un fost ofițer sub acoperire.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *