PSnews

Ultima Oră

Populația României, sub semnul întrebării: pierdem 9 cetățeni pe oră!

Opiniatimisoarei.ro

România pierde 9 cetățeni pe oră, aceștia părăsind țara pentru a se muta în străinătate. Anual, emigrația din țară este estimată la echivalentul unui oraş de nivel mediu. Conform specialiştilor în domeniu, anul acesta ţara va fi părăsită de peste 85.000 de români.

În ianuarie 2016 România avea 19,7 milioane, după ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică (INS). Climatul socio-economic şi scăderea dramatică a natalităţii vor face ca până în 2060, numărul românilor să se apropie de 15 milioane, informează Adevărul.

„Nu avem bone acreditate, se lucrează la negru, locuri în grădiniţe nu se găsesc, creşele lipsesc cu desăvârşire. Toate aceste lucruri influenţează decizia unei familii de a face sau nu mai mult de un copil. În ultimii ani românii au ales să se limiteze doar la unul, pentru a-i putea oferi acestuia tot ce are nevoie. Asta în condiţiile în care, în mod tradiţional, românii faceau doi-trei copii. În comunităţile defavorizate, femeile fac în continuare mulţi copii, deşi nu au posibilitatea să le ofere o educaţie corespunzătoare. Apoi, există acest trend de plecare. E interesant faptul că cei care migrază preferă să facă doi sau trei copii odată stabiliţi în străinătate”, a declarat Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame, potrivit sursei citate.

Datele demografice arată că în ianuarie 2016 populaţia feminină era majoritară, cuprinzând 10,11 milioane de persoane. În același timp, vârsta medie a populaţiei a depăşit pragul de 40 de ani, fiind însoțită de o scădere a ponderii populaţiei din grupa de vârstă 0-14 ani concomitent cu creşterea ponderii populaţiei vârstnice.

Statisticile INS mai arată că jumătate din populaţia ţării locuieşte în mediul urban. Cea mai mare concentrare a populației este în regiunea Nord-Est a ţării (cu judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), cu o pondere de 16,5% în populaţia rezidentă a ţării. Regiunea Bucureşti-Ilfov este cea mai urbanizată regiune, populaţia urbană reprezentând 89,2% din populaţia totală a regiunii. Cea mai puțin locuită este  regiunea de dezvoltare Vest (formată din judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş) cu o pondere de doar 9,1% în populaţia rezidentă a ţării.

Conform Eurostat, România ocupă locul 7 în cadrul Uniunii Europene din punct de vedere al populaţiei rezidente, la 1 ianuarie 2016, ţara cu cea mai mare populaţie din Uniune fiind Germania, iar ţara cu cei mai puţini locuitori fiind Malta, conform sursei citate.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi