Skip to content
Europa

Portugalia a devenit cea mai vaccinată ţară din lume

Twitter

Portugalia a devenit cea mai vaccinată țară din lume împotriva coronavirusului, cel puțin 84% din întreaga populație fiind imunizată cu schema completă și 86% prima doză a unui vaccin anti-Covid.

Guvernul va ridica toate restricțiile privind restaurantele și cluburile de noapte de la 1 octombrie în timp ce clienții hotelurilor și restaurantelor nu vor mai trebui să prezinte un certificat de vaccinare sau rezultatul negativ al unui test pentru coronavirus.

Însă prezentarea unui test sau a certificatului de vaccinare va rămâne în continuare obligatorie pentru baruri și cluburile de noapte, relatează Corriere della Sera, potrivit HotNews.

Ceea ce se iese în evidență este cooperarea totală a populației în campania de vaccinare, aceasta datorându-se probabil în bună parte amintirilor despre modul în care poliomielita, variola și alte boli mortale au fost eradicate în trecut. Portugalia a fost, de asemenea, una din țările europene în care protestele împotriva măsurilor sanitare au fost minime.

Șeful grupului de lucru anti-Covid, viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, este salutat ca un erou când apare în centrele de vaccinare în uniforma militară. „Nu contează dacă suntem prima, a doua țară sau a treia”, afirma el în urmă cu câteva săptămâni, „scopul este să atingem rata [de vaccinare] care ne permite să fim în siguranță”.

Săptămâna trecută Melo a fost lăudat pentru calmul său când a fost confruntat de un grup de antivacciniști, spunându-le acestora că „adevăratul criminal este virusul” în timp ce oamenii îi strigau „criminalule”.

Portugalia a avut un vârf de cazuri între lunile iunie și iulie când varianta Delta s-a răspândit aici mai devreme decât în ​​alte țări. Imaginile ambulanțelor aliniate în fața spitalelor au motivat cetățenii să se prezinte la centrele de vaccinare.

Cu o rată a vaccinării în regim complet de 84% la o populație de 10,3 milioane de persoane, obiectivul de a imuniza împotriva coronavirusului toți cetățenii eligibili poate fi atins în câteva zile ținând cont că persoanele cu anumite vulnerabilități și copiii sub vârsta de 12 ani nu vor fi vaccinați deocamdată.

În UE pragul imunizării anti-Covid a două treimi din populație a fost deja depășit de Italia (67%), Belgia (71%), Irlanda (73%), Spania (77%) și Malta (83,6%). În restul lumii acesta a fost depășit de Emiratele Arabe Unite (83,8%), Canada (70%), Chile (73%) și Singapore (76%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *