Skip to content
Europa

Portugalia începe vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor între 5 şi 11 ani

fortune.com

Portugalia, una din ţările cu cea mai mare acoperire vaccinală împotriva COVID-19, începe sâmbătă campania de vaccinare a copiilor între 5 şi 11 ani, urmând exemplul altor state europene în plină transmitere accelerată a variantei Omicron.

Aproape 80.000 de copii, din cei 640.000 cuprinşi în această categorie de vârstă, au fost înscrişi pentru a primi în acest weekend o primă doză de vaccin pediatric Pfizer. Prim-ministrul Antonio Costa a lansat vineri un apel în favoarea vaccinării, explicând că transmiterea noii variante virale Omicron este mai puternică ‘la copiii nevaccinaţi şi părinţii lor’.

Cu 88,9% din populaţia de 10,3 milioane de locuitori vaccinată, Portugalia ocupă locul al doilea în lume, după Emiratele Arabe Unite, potrivit datelor compilate de site-ul ‘Our World in Data’. În plus, au fost deja administrate peste 2,2 milioane de doze booster, de care au beneficiat 80% din persoanele peste 80 de ani şi 70% dintre cele între 65-79 de ani, a indicat vineri ministrul sănătăţii, Marta Temido.

În pofida acestei rate ridicate de vaccinare, guvernul a reinstituit de la începutul lunii mai multe măsuri de control sanitar, extinzând purtarea măştii, folosirea certificatului de vaccinare şi a testelor de depistare, informează AFP, potrivit Agerpres. Portugalia le cere un test negativ tuturor călătorilor care intră pe teritoriul său, inclusiv celor vaccinaţi, o măsură ce va fi prelungită şi după 9 ianuarie.

În ciuda acestor restricţii, numărul zilnic de cazuri noi de infectare a atins cel mai ridicat nivel din februarie trecut, iar cel al persoanelor spitalizate la terapie intensivă s-a dublat într-o lună, ajungând la peste 60% din capacitatea acestor secţii. Pentru a reduce numărul contactelor după reuniunile de sfârşit de an, guvernul socialist a mai decis să prelungească vacanţa şcolară şi să facă obligatorie telemunca în prima săptămână din ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *