Skip to content
Economie Societate

Poșta Română contractează un nou împrumut. Cine este creditorul

economica.net
" "

Banca Transilvania a depus singura ofertă la o licitație organizată de Poșta Română pentru contractarea unui credit de 20 de milioane de lei în vederea finanțării, în următoarele 12 luni, a activității curente a operatorului poștal național.

Poșta a estimat că pentru utilizarea împrumutului va plăti dobânzi de 1,26 milioane de lei, arată Profit.ro.

" "
" "

Conform sursei citate,  Banca de Export Import a României EximBank a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Poșta Română pentru furnizarea de servicii de creditare pentru activitatea curentă, în sumă de 30 de milioane de lei, sub formă de linie de credit de tip revolving pe o perioadă de 24 luni.

Conform datelor companiei, Poșta a mai încheiat cu OTP Bank un contract de împrumut de 20 milioane de lei (martie 2018), plus unul de 10 milioane de lei cu Banca Transilvania (februarie 2018).

De asemenea, compania a contractat de la Eximbank România un credit de 70 milioane de lei pentru capital de lucru, garantat cu ipotecă imobiliară asupra sediului central al Poștei, situat în București, Bulevardul Dacia 140, plus alte 56 de terenuri și clădiri din Capitală, Otopeni și alte orașe ale țării.

Poșta este cel mai mare operator local de profil, are peste 24.000 salariați și o rețea teritorială de aproximativ 5.600 de unități.

Compania este controlată de Ministerul Comunicațiilor – 93,52% și Fondul Proprietatea – 6,48%.

În 2017, conform celor mai recente date disponibile, afacerile companiei au crescut cu 2%, la 1,126 miliarde de lei, iar profitul net a atins 13,92 milioane de lei, de la 10,45 milioane de lei în 2016.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *