POT, pe cale să mai piardă 9 deputați. Se destramă și grupul parlamentar din Camera Deputaților

Facebook

POT, partidul care l-a susținut pe pro-rusul Călin Georgescu, este pe cale să mai piardă astăzi alți nouă deputați. Mișcarea va duce ca partidul să își piardă și grupul parlamentar din Camera Deputaților, după ce a suferit o înfrângere similară și la Senat.

Cel puțin nouă deputați ai Partidului Oamenilor Tineri (POT) condus de Ana Maria Gavrilă își vor da astăzi demisia din acest partid ducând astfel la destrămarea grupului parlamentar al acestui partid și în Camera Deputaților, au declarat pentru Newsweek România surse politice.

POT, pe cale să mai piardă 9 deputați. Se destramă și grupul parlamentar din Camera Deputaților

“Mișcarea vine ca urmare a stilului dictatorial prin care Ana Maria Gavrilă conduce acest partid. Nu sunt lăsați să-și facă filiale în teritoriu, nu au alegeri în teritoriu organizate în mod legal, sunt pe niște interimate care nu le mai convin nici lor și toate aceste lucruri costă. La fel cum se întâmplă și în AUR, partidul lui George Simion, cel care a pierdut în mod cu totul surprinzător alegerile prezidențiale în fața lui Nicușor Dan. Demisionarii își vor face cunoscută decizia în cursul acestei după amieze”, afirmă sursele politice.

În urma alegerile legislative de anul trecut, POT, partidul care l-a susținut pe candidatul pro-rus Călin Georgescu, a luat 6,5% din voturi: având un număr de 23 deputați și 7  senatori.

POT a mai pierdut șase deputați în urmă cu o săptămână

În urmă cu cinci zile, șase deputați ai POT au demisionat din partid și din grupul parlamentar din Camera Deputaților.

Grupul mai are acum un număr de 14 deputați.

Șefa acestui partid, Ana Maria Gavrilă, care s-a remarcat printr-o serie de declarații aiuritoare, a minimizat demisia celor șase: “Cei care au fugit nu ne-au trădat pe noi. I-au trădat pe românii care au avut încredere în ei. Cu profundă dezamăgire, dar fără nicio urmă de surprindere, anunțăm că unii parlamentari aleși pe lista Partidului Oamenilor Tineri au ales să plece. Nu oricum, ci alergând, la nici 24 de ore de la anunțarea rezultatului alegerilor. Acești oameni nu au fost niciodată ai noștri. N-au fost nici ai suveranismului, nici ai idealurilor pentru care milioane de români au stat la coadă să voteze. Au fost ai intereselor personale, ai calculelor cinice, ai funcțiilor și ai confortului. Au jucat teatru cât timp le-a fost convenabil, iar acum, când lupta devine grea își dau jos masca și își arată adevărata față: cea a oportunismului și a lașității”.

La rândul lor, cei șase demisionari au afirmat că gestul lor vine ca urmare a faptului că partidul nu mai respecta valorile democratice.

„Noi, Albu Dumitriţa, Andruşcă Lucian, Csillag Andrei, Groza Călin, Pîclişan Gheorghe şi subsemnata, Simu Aurora Tasica, ne-am depus astăzi demisiile din Partidul Oamenilor Tineri şi implicit din grupul parlamentar POT. Ne-am alăturat acestei mişcări suveraniste, convinşi de o idee în care am crezut cu toată sinceritatea, aceea că putem construi împreună un partid democratic, transparent, responsabil şi cu adevărat dedicat cetăţenilor. Din păcate, această idee s-a pierdut pe drum, iar valorile care au stat la baza proiectului nu au fost respectate. Direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale”, a declarat, la momentul demisiei, Aurora Simu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: