O femeie de 76 de ani, cunoscută sub numele de „Bunica Rosi”, este considerată cea mai în vârstă șoferiță de camion activă din Germania. După o carieră de 45 de ani ca taximetristă, a trecut la șofatul camioanelor, parcurgând milioane de kilometri prin Europa.
„Îmi place să muncesc și să câștig bani astfel. Dar sunt obligată să lucrez, altfel ar trebui să cer ajutor de la stat. În cazul ăsta n-aș mai putea să-mi permit multe lucruri. De exemplu, operația câinelui meu a costat 7.500 de euro”, a declarat Roswitha Hellmuth-Gamberger, potrivit klamm.de.
Cu o pensie de doar 960 de euro, ea spune că că fără venitul din șofat ar fi nevoită să depindă de ajutoarele sociale.
Rosi parcurge aproximativ 2.500 de kilometri pe săptămână și își consideră camionul a doua casă, având un „somn odihnitor în cabină”. Ea vrea să își reînnoiască permisul de conducere și speră să mai lucreze încă doi sau trei ani.
„Este foarte liniștitor pentru mine. Las tot ce e rău afară. Pentru mine, e o vacanță”, povestește femeia.
De 45 de ani se află la volan, a parcurs milioane de kilometri și în fiecare zi depășește distanțe care i-ar trimite pe alții la pensie. Povestea ei începe într-o perioadă în care femeile erau rare în domeniul transporturilor rutiere.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News