Skip to content
EPP.eu Internațional

PPE, creditat în continuare drept primul grup în Parlamentul European

360 news

Formaţiunile de centru-drepta ar urma să rămână prima forţă politică în Parlamentul European (PE) în alegerile europene de la 23-26 mai, în pofida unei ascensiuni a naţionaliştilor eurosceptici, relevă un sondaj publicat vineri.

Această anchetă de opinie – care exclude Marea Britanie, ce urmează să părăsească Uniunea Europeană (UE) – confirmă sondaje anterioare care arată o ascensiune a partidelor de extremă dreapta.

Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) ar obţine cu şapte mandate mai multe decât cele cu care era creditat într-o precedentă proiecţie şi ar urma să deţină 188 din cele 705 mandate de eurodeputat.

El este creditat, astfel, cu 27% din mandatele din PE. Dintre aceste 188 de mandate, 33 ar fi deţinute de aleşi germani din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU) a Angelei Merkel, potrivit sondajului.

Socialiştii, al doilea cel mai important grup în PE, sunt creditaţi cu 20% din mandate (19% în proiecţii anterioare), sensibil mai puţin decât deţin în prezent (25%).

Liga (extremă dreapta) din Italia şi Rassemblement national (RN, fostul FN, extremă dreapta) din Franţa sunt creditate, în cadrul grupului lor – Europa naţiunilor şi Libertăţilor – cu 61 de mandate, mult mai multe decât cele 37 de mandate pe care le deţin în actualul Legislativ european, informează News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *