Liderii celor mai mari două familii politice din Parlamentul European încearcă o abordare neobișnuită pentru a reduce tensiunile din interiorul majorității pro-europene: întâlniri informale la cină, potrivit Mediafax.
Manfred Weber și Iratxe García au participat luna trecută la o astfel de întâlnire la Strasbourg, împreună cu câte zece vicepreședinți ai grupurilor lor politice, potrivit mai multor participanți.
Scopul este refacerea relației dintre două forțe politice care au colaborat timp de decenii, dar care în ultimul an au intrat frecvent în conflict, de la politicile privind migrația până la inițiativele Comisiei Europene de simplificare legislativă, scrie POLITICO.
Prima întâlnire a avut loc pe 10 februarie la hotelul de patru stele Leonor Hotel, în centrul orașului Strasbourg.
Potrivit participanților, masa a inclus trei feluri de mâncare — un meniu care poate ajunge la aproximativ 85 de euro de persoană, fără vin. Nota de plată a fost achitată de Partidul Popular European. O nouă întâlnire este planificată pentru luna aprilie.
Christophe Clergeau, care a participat la cină, a spus că întâlnirea a avut două obiective principale: ca vicepreședinții grupurilor să se cunoască mai bine și să discute deschis nemulțumirile existente.
„Era necesar să avem o discuție sinceră și directă, dar într-un mod diplomatic”, a spus el, menționând tensiunile legate de cooperarea PPE cu partidele de extremă dreapta, precum și de inițiativele de dereglementare ale Comisiei.
La rândul ei, vicepreședinta PPE Željana Zovko a descris atmosfera ca fiind „foarte prietenoasă”, glumind că cele două grupuri politice „flirtează”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









