Skip to content
Prahova Știri locale

Prahova: Furnizarea apei potabile la Câmpina revine după o săptămână în care apa a fost infectată cu Clostridium

Facebook/iasitvlife.ro

Compania Hidro Prahova anunţă că a reluat furnizarea apei potabile în toate cartierele din municipiul Câmpina, după ce analizele au arătat că apa se încadrează în parametrii de potabilitate.

Locuitorii din al doilea mare oraş al judeţului Prahova au primit recomandarea de a nu consuma apa furnizată în sistem centralizat în urmă cu o săptămână, după ce analizele făcute de Direcţia de Sănătate Publică au arătat prezenţa bacteriei Clostridium Perfringens în apă.

Societatea Hidro Prahova SA anunţă că, începând din data de 22 august 2021, ora 11.00, a luat decizia de a ridica integral restricţiile în privinţa consumului de apă potabilă pentru toţi abonaţii din municipiul Câmpina, conform comunicării telefonice transmise de Direcţia de Sănătate Publică Prahova. DSP Prahova a confirmat astfel că apa potabilă distribuită de societatea Hidro Prahova SA, pe întreaga reţea din municipiul Câmpina, îndeplineşte toate condiţiile de calitate prevăzute de Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis compania, prin intermediul unui comunicat remis News.ro.

Conform oficialilor Hidro Prahova, furnizarea apei a fost reluată ca urmare a rezultatelor conforme obţinute atât de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, cât şi de Hidro Prahova SA, pentru ultima rundă de analize prelevate în 19 august în punctul „Ieşire staţie apă Muscel – spital Voila”, precum şi din alte puncte aflate pe reţeaua de distribuţie.

Vineri, furnizarea apei potabile a fost reluată în o parte a oraşului, cartierul Voila şi Spitalul de Psihiatrie cu acelaşi nume rămânând cu interdicţia.

La Câmpina, al doilea oraş ca mărime din judeţul Prahova, locuitorii au fost anunţaţi să nu folosească apa potabilă, după ce analizele făcute de Direcţia de Sănătate Publică au arătat prezenţa bacteriei Clostridium Perfringens.

Săptămâna aceasta, primarul oraşului, Alin Moldoveanu, a publicat pe Facebook mai multe documente care arată că, începând cu anul 2018 şi până în 2021, periodic în apa furnizată la Câmpina a fost descoperită aceeaşi bacterie, însă locuitorii nu au fost anunţaţi. Informaţia a fost confirmată de Hidro Prahova, care a precizat însă că a informat de fiecare dată autorităţile locale despre faptul că apa era infestată şi a făcut demersuri pentru remedierea situaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *