O persoană a fost rănită, iar zeci de animale au ars într-un incendiu care a izbucnit, marţi dimineaţă, în comuna prahoveană Berceni.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, focul a cuprins anexe gospodăreşti, iar, la sosirea pompierilor, flăcările se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi, cu posibilitatea de a se propaga la casele învecinate.
În urma evenimentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 71 de ani a suferit un atac de panică şi a fost asistat medical, dar a refuzat transportul la spital, iar o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani, care avea un traumatism la nivelul piciorului stâng, a fost preluată de o ambulanţă SAJ şi dusă la spital, informează agerpres.ro.
„La ora 03,54 incendiul a fost localizat şi pompierii au depus eforturi pentru lichidarea acestuia. (…) La ora 05,00 incendiul a fost lichidat. (…) În incendiu au ars 25 de porci şi 5 păsări şi au fost salvate: 2 imobile învecinate, 70 de porci şi un solar cu legume”, precizează ISU.
Cauza incendiului este în curs de stabilire.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News