Prahova – Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

Sursa: Facebook

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tronsonului surpat, se vor lua măsuri pentru stabilizarea definitivă a zonei afectate.

Membrii CJSU Prahova au aprobat, vineri dimineaţă, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, din care un tronson s-a prăbuşit, săptămâna trecută, joi, a declarat vineri pentru News.ro prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu.
Acesta a precizat că intervenţia de urgenţă se va realiza în baza unui contract încheiat de administraţia locală a oraşului. Pasul următor îl constituie realizarea unei intervenţii care să stabilizeze definitiv terenul de sub strada surpată.
Prefectul de Prahova a precizat că a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) să facă verificări cu privire la toate lucrările care s-au derulat la Slănic specialiştii ISC urmând a stabili dacă au fost respectate toate normele de către cei care au realizat diverse intervenţii pe strada afectată de surpare.

Autorităţile din judeţul Prahova au decis joi evacuarea încă unui bloc de locuinţe din oraşul Slănic, unde surparea care a apărut pe strada 23 August s-a accentuat. Astfel, 16 persoane au fost ”rugate” acum să îşi părăsească locuinţele, după ce în groapa apărută în stradă s-a scufundat, pe verticală, un stâlp.

Anterior, 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, fuseseră evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit. Încă de marţi s-a anunţat că aceştia nu se vor putea întoarce în apartamentele lor, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii au arătat că prăbuşirea străzii nu a fost provocată de cauze naturale, ci de acţiunea omului. Prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, a lansat un atac dur la adresa Consiliului Judeţean Prahova, acuzându-i pe liberalii din conducere că lipsesc, aşa cum fac de obicei, de la şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi nu au trimis pe nimeni la Slănic, unde CJ a derulat o amplă lucrare de introducere a reţelei de gaze.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: