Skip to content
Prahova Știri locale

Prahova: Primăria Ploieşti anunţă că preluarea serviciului de termoficare de către regia din subordinea instituţiei, aşa cum propune Consiliul Judeţean, este ilegală

Facebook

Primăria Ploieşti respinge o propunere a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, privind preluarea serviciului de termoficare pentru municipiu de către Regia Autonomă de Servicii Publice aflată în subordinea municipalităţii, Primăria anunţând că acest lucru ar fi ilegal. ”Solicităm domnului preşedinte Iulian Dumitrescu să găsească soluţii legale de rezolvare a acestei situaţii creată artificial de ADI Termoficare Prahova al cărui preşedinte este”, transmite Primăria, joi seară, în a patra zi în care peste 130.000 de ploieşteni nu au apă caldă, potrivit news.ro.

”Având în vedere propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, lansată aseară în spaţiul public, în cadrul şedinţei informale de Consiliu Judeţean, de preluare de către RASP Ploieşti a prestării serviciului de termie de la CET Brazi – producere  şi distribuţie primară energie termică – am solicitat specialiştilor din cadrul regiei să îşi exprime punctul de vedere cu privire la  propunerea domnului Iulian Dumitrescu. De asemenea, am avut discuţii cu juriştii şi cu specialiştii în domeniul achiziţiilor publice din cadrul primăriei pentru a găsi cadrul legal prin care se poate face o astfel de preluare.  Concluzia finală a fost că o preluare a serviciului public de alimentare cu energie termică de către RASP, aşa cum propune preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, «în 24 de ore», este una ilegală”, informează, joi seară, Primăria Ploieşti, înr-un comunicat de presă.

Municipalitatea transmite că s-ar încălca, astfel, prevederile art. 28 alin. 3 din Legea 51/2006, având în vedere că RASP nu derulează în prezent proiecte cu finanţare europeană:  “(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), serviciile de utilităţi publice pot fi furnizate/prestate şi de regii autonome de interes local sau judeţean, reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările ulterioare, numai dacă acestea mai au în derulare proiecte de investiţii cofinanţate din fonduri europene, până la finalizarea acestora.”

”Solicităm, încă o dată, atât operatorului de termine, ADI Termoficare Prahova, cât şi Consiliului Judeţean Prahova să dea drumul la apă caldă în Ploieşti! Solicităm domnului preşedinte Iulian Dumitrescu să găsească soluţii legale de rezolvare a acestei situaţii creată artificial de ADI Termoficare Prahova al cărui preşedinte este”, precizează documentul citat.

Firma Termoficare Prahova SA care în luna mai a acestui an a semnat contract pentru concesionarea serviciului de termoficare a sistat timp de o lună, de la 1 august, furnizarea apei calde, invocând necesitatea unor lucrări de renovare. Primarul Ploieştiului, Andre Volosevici, a reacţionat dur, afirmând că decizia este”un joc politic” îndreptat împotriva sa şi amintind că nu Primăria, ci Consiliul Judeţean s-a ocupat de semnarea contractului.

La rândul lor, consilierii judeţeni au votat rezilierea contractului încheiat în urmă cu două luni.

Termoficare Prahova SA a transmis, printr-un comunicat, după anunţul privind rezilierea contractului, că în caietul de sarcini aferent licitaţiei pe care a câştigat-o se prevedea o putere instalată a utilajelor de producere a energiei termice din cadrul CET Brazi de 559.5 MWh, însă, după începerea activităţii, experţii societăţii au constatat că funcţiona doar un cazan de apă fierbinte cu capacitate de 100 MW. Firma mai spune că, după ce a preluat serviciul de termoficare, a constatat ”neconcordanţe în ceea ce priveşte funcţionalitatea utilajelor necesare prestării serviciului de alimentare cu energie termică, precum şi neclarităţi cu privire la statutul juridic al unor bunuri”.

Joi, câteva zeci de ploieşteni au ieşit în stradă şi au protestat în faţa sediului Consiliului Judeţean Prahova, cerând condiţii decente de viaţă şi invocând Constituţia României ei au scandat sub geamul preşedintelui PNL Ploieşti, Iulian Dumitrescu, şef al CJ Prahova, ”Iulian, Iulian, dă-ne banii de cazan!” solicitând astfel ca CJ să aloce bani pentru închirierea unor cazane pentru apă fiartă care să poată asigura furnizarea de apă caldă în municipiul Ploieşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *