Skip to content
Prahova Știri locale

Prahova: Trei centre de vaccinare pentru cei peste 450 de pacienţi care fac dializă. Bolnavii sunt arondaţi centrelor în funcţie de clinica la care sunt înscrişi

Autorităţile din Prahova au amenajat trei centre de vaccinare împotriva COVID-19 pentru cei 466 de bolnavi care fac dializă în judeţ, pacienţii fiind arondaţi centrelor în funcţie de clinica la care fac dializa. Până în prezent, peste 16.400 de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost trimise în Prahova, au fost înregistrate şase reacţii de tip alergic post-vaccinare şi au fost pierdute zece vaccinuri, potrivit news.ro.

Persoanele înscrise la cele patru centre de dializă din Prahova şi care doresc să se vaccineze vor putea face acest lucru la trei dintre centrele de vaccinare, amenajate în unităţi sanitare din judeţ. Astfel, pacienţii care urmează tratamentul la Fresenius NephroCare Ploieşti şi Premium Medical Clinic se vor putea imuniza anti COVID-19 la Spitalul Municipal Schuller, cei aflaţi în evidenţele Centrului Medical Reper vor putea primi serul la Spitalul CF Ploieşti, iar cei înscrişi la Diaverum Buşteni vor fi arondaţi pentru vaccinare la Spitalul Orăşenesc Sinaia”, informează, vineri, Prefectura Prahova.

Conform Instrucţiunii aprobate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 prin care este stabilită strategia de vaccinare pentru persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile, managerii/coordonatorii centrelor de dializă desemnează responsabili cu vaccinarea împotriva COVID-19 a pacienţilor aflaţi în tratament, personalul medical al acestor centre trebuie să îi informeze pe pacienţi despre beneficiile vaccinării împotriva COVID-19, dar şi de posibilităţile de acces la vaccinare, iar programarea la vaccinare se va realiza de către personalul desemnat din centrul de dializă.

Vaccinarea pacienţilor se va realiza fie înainte, fie (preferabil) imediat după efectuarea şedinţei de dializă, (astfel încât intervalul de timp de aşteptare pentru vaccinare să fie redus la minimum); transportul persoanelor la centrele de vaccinare va fi asigurat prin mijloacele proprii ale centrului de dializă”, transmit autorităţile.

Până vineri, 22 ianuarie, în judeţul Prahova au fost trimise 16.461 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2.

De la debutul vaccinării, care a avut loc în 31 decembrie, şi până în prezent au fost înregistrate şase reacţii de tip alergic apărute în urma administrării serului Pfizer/BioNtech. Cinci dintre cei care au prezentat reacţii adverse sunt cadre medicale şi unul este beneficiar din etapa a doua.

Cea mai recentă reacţie adversă s-a înregistrat la un centru de vaccinare din Ploieşti, în cazul unui medic, şi s-a manifestat sub formă de astenie, stare generală de rău şi stare febrilă. Cadrul medical a fost ţinut sub observaţie şi este în afara oricărui pericol, informează autorităţile.

În judeţ au fost raportate 10 vaccinuri pierdute. Dintre acestea, unu a fost pierdut la Spitalul Voila, unu la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti – sediul Boldescu şi opt la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti. Acestea au intrat în totalul dozelor raportate ca fiind consumate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *