Skip to content
Prahova Știri locale

Prahova: Trei dintre cele mai mari licee din Ploieşti învaţă exclusiv în sistem online din cauza numărului mare de infectări cu SARS-CoV-2

Inquam Photos / Octav Ganea

Trei dintre cele mai licee din Ploieşti – Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale şi Colegiul Naţional Al. I. Cuza – care reunesc mii de elevi, începând cu clasele de gimnaziu, au trecut la învăţământul online, din cauza numărului mare de infectări înregistrate în rândul elevilor şi al cadrelor didactice. Şi alte şcoli şi grădiniţe din oraş organizează cursurile tot online, din acelaşi motiv.

Elevii Colegiilor Naţionale „I.L Caragiale” şi ”Al. I Cuza” din Ploieşti ai trecut, începând de miercuri, la învăţământ în sistem online în ura unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care a aprobat propunerile Consiliilor de Administraţie ale unităţilor de învăţământ în acest sens, potrivit news.ro.

Decizia este valabilă pentru o perioadă de 14 zile.

Cele două mari colegii naţionale din Ploieşti se adaugă Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, unde elevii învaţă online începând de luni, tot pentru 14 zile, după ce s-au constatat cazuri de infectare la un număr foarte mare de clase.

Totodată, Şcoala Gimnazială Sfântu Vasile din Ploieşti, Grădiniţa cu program prelungit „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Ploieşti, Grădiniţa cu Program Prelungit nr, 47 Ploieşti şi grădiniţa din localitatea Ploieştiori învaţă tot online, ca urmare numărului mare de cazuri de COVID-19.

Miercuri, autorităţile din Prahova anunţă depistarea unui noi focar de COVID-19, în centrul rezidenţial „Casa Rozei” din Urlaţi, care îngrjeşte persoane adulte cu handicap. Acolo, şapte salariaţi şi un beneficiar au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-COV-2.

În judeţul Prahova, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19  active din ultimele 14 zile din judeţ, calculată la 1000 de locuitori, este de 7,56.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *