Prahova: Tribunalul amână pronunţarea pe redeschiderea urmăririi penale privind controlul ISU de la F.Dacilor

Sursă foto: Facebook / ISU Prahova

Tribunalul Prahova a amânat luni decizia în dosarul privind redeschiderea de către DNA a urmăririi penale în speţa ce viza modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au făcut controale la mai multe pensiuni şi crame din judeţ, printre care şi la Ferma Dacilor.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au amânat pronunţarea unei decizii pentru marţi, 23 ianuarie.

Dosarul care are ca obiect „confirmare redeschidere urmărire penală”, intimaţi fiind fostul prim-adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Dumitru Elisei, şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, a fost înregistrat la Tribunalul Prahova în data de 29 decembrie, la trei zile după incendiul de la Ferma Dacilor soldat cu opt morţi şi doi răniţi.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, la sfârşitul lunii decembrie, că se ştia că la ISU Prahova sunt anumite probleme, motiv pentru care foştii şefi de la această instituţie s-au pensionat în urmă cu doi ani, plecând din serviciu „nu cu voia lor”.

„Vreau să subliniez un lucru. Fostul inspector-şef şi fostul prim-adjunct s-au pensionat, plecând din serviciu, nu cu voia lor. Deci, la ISU Prahova se ştia că sunt anumite probleme, motiv pentru care au plecat primii doi de la conducere. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ doi ani. Normal, nu ştiam de situaţia specifică a Fermei Dacilor, dar au fost eliminate persoane din sistem, prin trecerea în rezervă, ştiind că există anumite probleme acolo”, a afirmat Arafat, într-o conferinţă de presă.

Fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său, Elisei Dumitru, au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi trecut cu vederea unele nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi la Ferma Dacilor.

Citeşte mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: