Skip to content
Politică

Precizări de la Senat cu privire la Legea Big Brother 3

Adoptarea proiectului de lege privind securitatea cibernetica a Romaniei a fost motivata de necesitatea asigurarii unui cadru legal in fata amenintarilor cibernetice, din ce in ce mai complexe si mai dese si care pot afecta securitatea nationala, şi nu impotriva limitarii libertatilor individuale si a dreptului la libera exprimare garantat de Constitutie, precizeaza Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Senat.

„Proiectul de lege nr. 580/ 2014 privind securitatea cibernetica a Romaniei nu se adreseaza persoanelor fizice, utilizatoare de internet, prevederile legii se aplica ‘persoanelor juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietari, administratori, operatori sau utilizatori de infrastructuri cibernetice”, se arata intr-un comunicat de presa, citat de Agerpres.

„Cu alte cuvinte, legea nu face obiectul reglementarii activitatii posesorilor individuali de computere”, precizeaza comisia.

Conform aceleiasi surse, art. 17, „care a generat un interes aparte si interpretari eronate, se refera la responsabilitatile pe care le au detinatorii de infrastructuri cibernetice, persoane juridice de drept public sau privat, pentru asigurarea nivelului de protectie necesar impotriva atacurilor cibernetice”.

„Acesti detinatori de infrastructuri cibernetice opereaza cu baze de date complexe, unele de interes national, iar aceasta lege ii obliga, practic, sa protejeze aceste informatii si sa asigure sprijinul necesar la solicitarea motivata a structurilor care opereaza in domeniul securitatii cibernetice”, sustine comisia.

Senatul a adoptat vineri, in calitate de Camera decizionala, proiectul de lege privind securitatea cibernetica a Romaniei, care prevede constituirea Sistemului National de Securitate Cibernetica (SNSC), acesta reunind autoritatile si institutiile publice cu responsabilitati si capacitati in domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *