Precup: 260.000 de companii cu fonduri proprii negative – responsabilitatea noastră este să le capitalizăm

Circa trei miliarde de euro lipsesc, la nivel consolidat, din bilanţul companiilor româneşti şi vreo 260.000 de firme au fonduri proprii negative, iar responsabilitatea Guvernului este să capitalizeze companiile româneşti, a declarat, joi seara, Mihai Precup, ministru secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.

 

„Guvernul României, anul trecut şi anul acesta, a făcut un pas important în ceea ce priveşte susţinerea companiilor româneşti şi ne-am uitat la bilanţul companiilor, ca un întreg. Pe de o parte, ne-am uitat pe partea de equity, de capital, pentru că ştim foarte bine că marea provocare pe care o au companiile în a atrage credit bancar este capitalizarea. Din această perspectivă, a venit cu un fond de fonduri: 400 de milioane de euro alocaţi exclusiv capitalizării companiilor româneşti, care au capacitate de a se dezvolta înspre pieţele din afară. (…) 400 de milioane care vor fi distribuite, împreună cu Fondul european de investiţii, direct în capitalul companiilor româneşti. Ştim foarte bine că, la nivel consolidat, din bilanţul companiilor româneşti lipsesc undeva la trei miliarde de euro, fonduri proprii negative. Vreo 260.000 de companii din 870.000 de companii au fonduri proprii negative. Deci, este responsabilitatea noastră să capitalizăm companiile româneşti”, a spus Precup, la Topul Naţional al Firmelor (TNF) 2023, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: