Precup: Decizia de a-mi depune mandatul îmi aparţine; mă detaşez de neînţelegerile privind selecţia conducerii AMEPIP

Sursa foto: Facebook

Mihai Precup, fostul preşedinte al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, a declarat marţi că demisia sa din funcţia de şef al AMEPIP reprezintă un act unilateral pe care şi-l asumă cu toată responsabilitatea, precizând că se detaşează de orice neînţelegere cu privire la procedura de selecţie a conducerii instituţiei.

„Mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al AMEPIP. Este un act unilateral pe care mi-l asum cu toată responsabilitatea. Las în urmă o echipă şi o agenţie care a devenit operaţională în numai patru luni, cu un tablou de bord funcţional şi cu o fereastră larg deschisă către transparentizarea actelor de conducere pentru companiile de stat. Sunt doar câteva dintre reuşitele de care sunt mândru şi pentru care ţin să le mulţumesc tuturor celor care au investit timp şi efort în acest an în echipa AMEPIP”, a scris Mihai Precup, pe pagina sa de Facebook.

El spune că se detaşează „clar” de orice neînţelegere cu privire la procedura de selecţie a conducerii AMEPIP.

„Vreau să fiu foarte explicit şi să subliniez că mă detaşez clar de orice neînţelegere cu privire la procedura de selecţie a conducerii AMEPIP. Decizia de a-mi depune mandatul îmi aparţine şi plec cu buna convingere că realizările şi obiectivele pe care le-am îndeplinit în doar câteva luni în funcţie sunt şi vor fi relevante pentru întreg sistemul companiilor de stat din România”, a afirmat el.

Fostul şef al AMEPIP a apreciat echipa nou formată în cadrul agenţiei: „Cred că se cuvine ca, înainte de motivarea deciziei mele de a părăsi AMEPIP, să transmit un mesaj de apreciere şi mulţumire pentru această echipă nou formată. Agenţia este indispensabilă pentru funcţionarea echilibrată a companiilor de stat şi existenţa sa este un efect concret al unor angajamente pe care România şi le-a asumat atât în faţa Comisiei Europene cât şi a OECD”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: