Predoiu a discutat cu omologul său din Republica Moldova despre fluidizarea traficului la frontiera comună

Cătălin Predoiu / Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Sursa foto: Inquam / Sabin Cirstoveanu

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a avut, miercuri, o întrevedere, în sistem videoconferinţă, cu Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, despre fluidizarea traficului la frontiera comună, cu accent pe măsurile ce vor fi adoptate premergător, pe timpul şi ulterior Sfintelor Sărbători Pascale din acest an. Astfel, poliţiile de Frontieră din România şi Republica Moldova vor acţiona în comun şi în coordonare cu celelalte autorităţi cu atribuţii la frontieră pentru fluidizarea traficului cu efectuarea unui control de frontieră eficient şi pentru garantarea siguranţei participanţilor la trafic.

Demnitarii au adus în discuţie măsurile administrative şi organizatorice întreprinse pentru intensificarea activităţilor de cooperare  şi sincronizarea forţelor şi mijloacelor din punctele de trecere a frontierei, precizează Ministerul de Interne într-un comunicat .

Atfel, poliţiile de Frontieră din România şi Republica Moldova vor acţiona în comun şi în coordonare cu celelalte autorităţi cu atribuţii la frontieră pentru fluidizarea traficului cu efectuarea unui control de frontieră eficient şi pentru garantarea siguranţei participanţilor la trafic.

”Măsurile ce urmează să fie adoptate includ utilizarea tuturor pistelor de control disponibile pentru gestionarea fluxului de călători şi marfă atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, şi, acolo unde situaţia o va impune, suplimentarea numărului de poliţişti care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de echipamente folosite pentru verificarea acestora”, arată MAI.

Dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere împreună cu modernizarea punctelor de trecere a frontierei reprezintă factori determinanţi în fluidizarea traficului.

”Dincolo de eforturile Poliţiilor de Frontieră, interlocutorii au fost de acord că este necesar să fie asigurate finanţări suficiente şi predictibile, inclusiv din fonduri ale UE, pentru crearea infrastructurii corespunzătoare care să permită realizarea unui control la frontiere în cele mai bune condiţii atât pentru participanţii la traficul transfrontalier, cât şi pentru poliţiştii de frontieră”, se arată în comunicat

Ministerul de Interne transmite şi o serie de recomandări participanţilor la traficul transfrontalie.

”Se recomandă călătorilor care au planificat trecerea frontierei în această perioadă să verifice valabilitatea şi statutul documentului de călătorie. Se recomandă verificarea traficului în punctele de trecere a frontierei pe pagina de internet  a Poliţiei de Frontieră prin aplicaţia Trafic On-line. Aplicaţia Trafic On-line prezintă  situaţia traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afişate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp, oferind posibilitatea alegerii unui punct de trecere mai puţin solicitat”, arată MAI.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: