Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că, de la începutul anului, MAI a lansat 126 de acţiuni de mare amploare pentru combaterea traficului de persoane. ”Dacă vorbim de trafic de droguri sau trafic de persoane, putem da vina la infinit pe cartelurile, eu ştiu, sud-americane sau din alte zone geografice care aduc droguri, trafică persoane şi aşa mai departe. Lucrurile astea se întâmplă în Europa, se întâmplă în ţările noastre şi cred că guvernele, miniştrii, formatori de opinie, societate civilă, trebuie să spună lucrurilor răspicat, parte din rău pleacă din societăţile noastre şi pleacă în forma acceptării unor astfel de fenomen”, a subliniat Predoiu.
Cătălin Predoiu a participat, vineri, la dezbaterea ocazionată de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
”Studiul şi răspunsul la acest fenomen trebuie făcut integrat. Ideea că o singură instituţie sau o singură activitate în combaterea traficului este suficientă e greşită. Combaterea traficului de persoane, ca şi a altor fenomene, trebuie făcută integrat pe mai multe direcţii, din partea mai multor instituţii. Activitatea trebuie să vizeze nu numai partea de combatere, ci şi partea de prevenţie şi de educaţie, dar şi, foarte important, de recuperare a victimelor traficului de persoane”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.
”Nu e suficientă implicarea activităţii instituţiilor de stat. Instituţiile de stat, cum sunt şi instituţiile Ministerului Afacerilor Interne, instituţiile justiţiei, trebuie să coopereze cu societatea civilă, trebuie să coopereze cu familia, trebuie să coopereze naţional şi internaţional cu instituţii similare şi trebuie să-şi adapteze permanent abordarea acestui fenomen, astfel încât răspunsul să fie pe măsura provocării”, a transmis Cătălin Predoiu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News