Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a avut, marţi, o întrevedere, la sediul MAI, cu Kathleen Ann Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, discuţiile vizând consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, intensificarea schimbului de informaţii pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a migraţiei ilegale, a traficului de droguri şi de persoane, precum şi includerea României în Programul Visa Waiver.
Potrivit unui comunicat al MAI, combaterea traficului de persoane rămâne în continuare un domeniu prioritar, demersurile autorităţilor române ţinând cont şi de recomandările făcute în cadrul Raportului SUA privind Traficul de Persoane.
Un punct pe agenda discuţiilor a fost legat de includerea României în Programul Visa Waiver, Cătălin Predoiu arătând progresele înregistrate în acest dosar şi faptul că autorităţile române sunt determinate să continue eforturile de includere a ţării noastre în Program, menţionează sursa citată.
Potrivit MAI, Kathleen Ann Kavalec a reiterat sprijinul pentru atingerea acestui obiectiv important pentru cetăţenii români.
De asemenea, ministrul Predoiu a prezentat obiectivele MAI pentru perioada următoare şi a subliniat demersurile pentru creşterea performanţei structurilor operative pentru realizarea acestor obiective, mai precizează sursa citată.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News