Skip to content
Politică

Predoiu evită comisia de anchetă a alegerilor din 2009

NineO`Clock.ro

Senatorul PSD, Mihai Fifor, care este președintele Comisiei de anchetă a spus că până în prezent nu a primit confirmarea fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu de a participa marți la audieri.

Pe lista celor care nu au dat curs inivitației făciute de Comisia de Anchetă a alegerilor din 2009 se află și fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu. Se pare că fostul primar nu a putut fi contactat de către membrii comisiei.

„Până în momentul de faţă, nu avem o singură confirmare, cea a domnului Cătălin Predoiu. S-a făcut corespondenţă cu domnia sa. În rest, toţi ceilalţi au confirmat participarea, Vasile Blaga, Marcel Opriş, Eugen Tomac şi Maria Ligor”, a declarat Fifor, în legătură cu programul audierilor de marți, potrivit evz.ro

Pentru ziua de miercuri sunt așteptați în fața Comisie de Anchetă: Gabriel Oprea, Teodor Baconschi şi Anghel Iordănescu.

La audierile de luni au venit trei secretari de stat din MAI care activau în 2009, precum şi fostul candidat Mircea Geoană. Fostul președinte AEP, Ana Maria Pătru, care trebuie să participe luni la audieri, nu s-a prezentat, trimiţând o scrisoare, cu punctul ei de vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *