Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat la Digi24 că urmează negocieri tehnice pentru intrarea României în „Air Schengen”, după ce Ministerul austriac de Interne a confirmat că Viena este de acord cu ridicarea controalelor de frontieră din aeroporturi, în schimbul unor condiții. Important este că Austria nu mai are o poziție inflexibilă, a spus ministrul.
Declarația sa vine după ce ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a spus că este gata să accepte intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen în ceea ce privește aeroporturile, cu condiția ca cele două țări să accepte migranți din Siria și Afganistan și controale sporite la frontieră între Bulgaria și România și între Ungaria și România.
„Pentru noi, declarația nu a fost surprinzătoare, ne așteptam. Principala relevanță politică a acestei declarații este faptul că Austria și-a schimbat poziția, deci nu a mai fost acea poziție inflexibilă.
Au avut loc discuții permanente în lunile prealabile acestei declarații. Contactul a fost permanent, și la nivel de minister de Interne, și la nivel de minister de Externe și în continuare vor fi aceste discuții, pentru că negocierile continuă”, a explicat Predoiu.
„Principala relevanță e că avem o schimbare de poziție, cei implicați în acest proces înțeleg foarte bine care este relevanța. De acum înainte se intră pe un teren al discuțiilor tehnice. Vor avea loc aceste discuții și cu ocazia Forumului Salzburg, în Slovenia, unde era planificată această discuție, la nivelul Consiliului JAI și în plan bilateral. Mai departe, tot ce pot să spun este că vom continua, și eu și toți cei implicați în aceste negocieri să muncim și să sperăm că românii vor avea parte de o bucurie de sărbători. Dar încă suntem în plin proces de negociere.
Se discută pe mai multe planuri – și în dialog bilateral cu Austria, și trilateral cu Bulgaria, și quadrilateral cu Comisia Europeană, și multilateral cu toate statele UE”, a adăugat el.
„Este vorba despre o poziție care vizează această primă frontieră, dar discuția este mult mai amplă. Prima etapă a început la întâlnirea mea din august cu Karner la Viena și primul obiectiv a fost să normalizăm această comunicare și să trecem dintr-o formă de dialog care nu ducea nicăieri la un dialog constructiv reciproc”, a spus Predoiu.
„Marele pas a fost să trecem de la „nu” la „da, dar să vedem în ce condiții”. Este un pas și știu că au fost și declarații, mai ales din opoziție, că e prea puțin și că noi trebuie să obținem automat totul dintr-o dată.
Sunt condiții care sunt cunoscute și pe care urmează să le discutăm. Parte din ele sunt chestiuni care ajută inclusiv securizarea României și a teritoriului național, deci ne folosesc și nouă. Mai departe trebuie să discutăm”, a arătat el.
„Pentru noi este important să existe o decizie unică în acest an. Important e să ajungem la un compromis. Mai sunt etape de parcurs, prima este votul din parlamentul olandez, mandatul pe care guvernul olandez îl va primi în legătură cu reformele din Bulgaria din domeniul justiției. În paralel se vor desfășura și aceste discuții care îi includ și pe colegii noștri bulgari”, a adăugat ministrul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News