Premierul interimar Cătălin Predoiu, a vizitat zonele inundate din judeţul Covasna şi a afirmat că sistemul a funcţionat bine şi a acţionat la timp, iar cel mai important este că nu au fost pierderi de vieţi omeneşti. El a precizat că este făcută o evaluare în teren pentru a se vedea care este amploarea pagubelor şi Guvernul să ştie cu ce s-ar putea confrunta în termeni de suport şi de asistenţă. Predoiu este însoţit de şeful DSU Raed Arafat şi de ministrul Mediului, Mircea Fechet.
”Efectele acestor inundaţii s-au concentrat în două areale, în primul rând aici, în localitatea Boroşneu Mare, ca şi la Băcel şi Lunca Mălcuş, şi efectele au constatat în inundarea unor locuinţe. Celalată zona unde am avut un efect sever a fost la Praid”, a afirmat Cătălin Predoiu, în judeţul Covasna.
El a precizat că principala preocupare a autorităţilor a fost să nu fie vieţi puse în pericol.
”Încă de joi seara, întreg sistemul pentru intervenţii în situaţii de urgenţă sprijinit şi de Jandarmerie, şi de Poliţie, în cooperare cu autorităţile locale, cu prefectul, de joi noaptea până spre dimineaţă, a intervenit pentru a scoate oamenii din pericol. Principala preocupare a fost să nu avem vieţi puse în pericol. Sistemul a funcţionat foarte bine, comunicarea a funcţionat foarte bine, au fost luate în acea noapte hotărări ale consiliilor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă urmat joi spre dimineaţă, de Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a explicat premierul interimar.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News