Skip to content
Politică

Predoiu, noi acuzații grave la adresa lui Ponta. Ce mesaj îi transmite premierului: „Victore, Ghiveciule…”

Premierul desemnat al Partidului Național Liberal, Cătălin Predoiu, a lansat, luni seară, un atac extrem de grav la adresa premierului Victor Ponta, prin intermediul unui mesaj transmis pe pagina de socializare.

Mesajul liberalului vine după ce zece deputaţi au depus la Senat un proiect de modificare a Codului de Procedura Penală care lasă procurorii fără o serie de instrumente de anchetă, îngreunează obţinerea denunţurilor, face mai dificilă arestarea şi reţinerea, reduce termenele de prescripţie şi introduce o nouă infracţiune: abuzul de putere al organelor judiciare.

Citește și: Aleșii vor modificarea Codului de Procedură Penală pentru a le pune piedici procurorilor

Astfel, Cătălin Predoiu a acuzat faptul că „penalii lui Ponta au primit semnalul asaltului contra Justiției”, transmițându-i, totodată, un mesaj premierului „Victore, Ghiveciule, degeaba complotaţi contra Justiţiei, de ceea ce vă e frică nu scăpați!”

„Cum spuneam, penalii lui Ponta au primit semnalul asaltului contra Justiţiei. Declaraţia parșivă a premierului („nu absorbim fonduri europene din cauza DNA”) e urmată azi de un proiect de lege scris de 10 iresponsabili care vor să masacreze legile penale. Victore, Ghiveciule, degeaba complotaţi contra Justiţiei, de ceea ce vă e frică nu scăpați!”, a scris Cătălin Predoiu pe pagina de socializare.

2 comentarii la “Predoiu, noi acuzații grave la adresa lui Ponta. Ce mesaj îi transmite premierului: „Victore, Ghiveciule…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *