Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a vorbit la Digi24 despre întâlnirile avute săptămâna aceasta cu omologul său austriac, Gerhard Karner, după ce Austria și-a flexibilizat poziția privind extinderea Spațiului Schengen la România și Bulgaria. El susține că Viena nu impune noi condiții, ci este vorba de mențiuni legate de proceduri care se întâmplă deja și care sunt și în folosul României.
„A fost a doua întâlnire, am avut o lungă discuție atât cu colegul austriac, cât și cu colegul bulgar. Nu sunt condiții, ci mențiuni cu privire la o serie de măsuri adiacente cuprinse în acest document de poziție al Austriei, care vizează proceduri deja în vigoare, care se aplică de către România și alte state membre.
Nu este vorba de a transfera migranți din Austria în România, ci pur și simplu de a retrimite acele persoane care au intrat în România în prealabil, au fost înregistrate în sistemele Schengen în România și care ulterior au migrat ilegal în Austria. Această procedură este în curs și anul acesta a fost vorba despre 120 de persoane. Este o procedură în vigoare, conform acordului Dublin”, a explicat Predoiu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News