Într-o postare pe pagina sa Facebook, premierul desemnat al PNL, Cătălin Predoiu, le-a făcut românilor primele promisiuni pentru momentul în care va ajunge șeful executivului.
Predoiu le transmite românilor că va decupla țara de la corupție și va asigura creșterea economică.
„Guvernul Ponta a eşuat pentru că nu s-a decuplat de la corupţie. Voi decupla Guvernul României de la corupţie, voi asigura creştere economică.”, a scris Predoiu pe Facebook.
La începutul acestui an copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga au transmis că PNL va depune o moțiune de cenzură în sesiunea parlamentară ce începe oficial la data de 1 februarie.