Skip to content
Societate

Predoiu: Responsabilitatea pentru eficienţa sistemului judiciar este acum aproape în întregime pe umerii acestuia, cu atât mai mult cu cât, prin efectul legilor, bugetele instanţelor vor fi gestionate de ICCJ

Inquam Photos/George Calin

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirmă că raportul pozitiv privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) semnifică faptul că aderarea României la Uniunea Europeană ”este desăvârşită din perspectiva sistemului judiciar”, dar şi faptul că se respectă principiul separaţiei puterilor în stat. ”Responsabilitatea pentru eficienţa sistemului judiciar este acum aproape în întregime pe umerii acestuia, cu atât mai mult cu cât, prin efectul legilor, bugetele instanţelor vor fi gestionate de ICCJ. De aceea, nu întâmplător, raportul subliniază importanţa Consiliului Superior al Magistraturii în asumarea acestei responsabilităţi, lansarea de reforme, exercitarea unui leadership transparent şi eficient al sistemului judiciar”, a declarat ministrul Justiţiei.

”Susţinerea că acest raport a fost consecinţa unui context geo-politic regional este contrazisă chiar de către Comisie, prin raport, care arată faptul că «la fel ca în anii anterior, prezentul raport este rezultatul unui proces atent de analiză întreprins de Comisie şi se bazează pe cooperarea strânsă cu instituţiile, societatea civilă şi alte părţi interesate din România». Dincolo de aspectele tehnice, consider că prezentul raport MCV are cel puţin două semnificaţii şi efecte politico-instituţionale: aderarea României la UE este desăvârşită din perspectiva sistemului judiciar, acesta poate fi considerat acum şi formal în standardele europene, iar pe de altă parte puterea judecătorească are independenţa şi libertatea faţă de orice factor politic, principiul separării puterilor fiind respectat. Prin modul în care au fost structurate aceste trei legi, rezultatul este un sistem judiciar independent, care are mecanismele şi libertatea de autoreglare, independent de factorul politic.

Prin urmare, responsabilitatea pentru eficienţa sistemului judiciar este acum aproape în întregime pe umerii acestuia, cu atât mai mult cu cât, prin efectul legilor, bugetele instanţelor vor fi gestionate de ICCJ. De aceea, nu întâmplător, raportul subliniază importanţa Consiliului Superior al Magistraturii în asumarea acestei responsabilităţi, lansarea de reforme, exercitarea unui leadership transparent şi eficient al sistemului judiciar”, a afirmat Cătălin Predoiu, miercuri, într-o conferinţă de presă.

El a reafirmat că raportul nu este ”un act de încheiere a proceselor de modernizare a sistemului judiciar”, ci ”doar o etapă notabilă în continuarea reformelor” în acest sistem.

Conform ministrului, la începutul acestui an printre marile obiective ale Ministerului Justiţiei s-au numărat adoptarea legii privind desfiinţare Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie până la 31 martie 2022, adoptarea celor trei legi ale Justiţiei în la finalul anului şi obţinerea, pe aceste baze, a unui raport pozitiv pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

”La acest moment, toate aceste trei obiective mari sunt îndeplinite, cele patru legi fiind deja în Monitorul Oficial, promulgate. Recent, Comisia Europeană a publicat raportul privind MCV, un raport care are, preponderent, concluzii pozitive”, a afirmat Predoiu.

Conform sursei citate, Ministerul Justiţiei a mai finalizat următoarele obiective din programul de guvernare în această perioadă: modificarea Legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, Strategia naţională anticorupţie 2021-2025, Legea privind transpunerea directivei care vizează avertizorii de integritate adoptată de Senat şi aflată pe rolul Camerei Deputaţilor, au fost elaborate proiectele de legi privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, proiectul de lege privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal, dar şi cel privind statutul personalului de probaţiune.

Cătălin Predoiu a ţinut să sublinieze că aceste obiective au fost atinse prin implicarea lucrătorilor din minister, a CSM şi a altor instituţii din sistemul judiciar, dar şi cu sprijinul politic din partea partidelor din coaliţia de guvernare, ”în primul rând din partea premierului Ciucă şi a preşedintelui Ciolacu”. Predoiu a catalogat drept ”esenţiale” sprijinul Parlamentului şi al Administraţiei Prezidenţiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *