Skip to content
Politică

Predoiu: Vom sesiza Comisia de la Veneţia despre presiunile PSD pe primarii PDL şi OUG lui Dragnea

PDL va sesiza Comisia de la Veneţia referitor la presiunile pe care PSD le face asupra primarilor PDL, precum şi la OUG prin care vicepremierul Liviu Dragnea vrea să legifereze „furtul politic al primarilor”, a declarat, duminică, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

Predoiu a susţinut, duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD şi aliaţii săi de guvernare pregătesc ”temeinic” furtul alegerilor prezidenţiale, prin manevre politice şi guvernamentale.

El a spus că în acest sens au fost derulaţi mai mulţi paşi şi că unii dintre aceşti paşi se referă la OUG anunţată deja de preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, prin care se intenţionează „furtul politic al primarilor”, precum şi la presiunile pe care PSD le face asupra primarilor PDL.

„Pasul trei se referă la presiunile asupra primarilor PDL de a se înscrie în Asociaţia UNPR. Am semnale din ţară, de câteva săptămâni se fac presiuni politice asupra primarilor PDL pentru a se înscrie în Asociaţia UNPR, presiuni însoţite de promisuni de deblocare a fondurilor europene şi de abundenţă a fondurilor guvernamentale către circumscripţii. Pasul patru a fost anunţat de domnul Dragnea, o Ordonanţă care să legifereze furtul politic al primarilor”, a spus Predoiu.

El a arătat că, în aceste condiţii, corectitudinea alegerilor prezidenţiale este pusă în pericol din cauza furtului primarilor, care echivalează cu furtul votului cetăţenilor.

Predoiu a spus că prin astfel de portiţe legislative create de Dragnea, primarii se vor înscrie în PSD, UNPR sau alte formaţiuni politice mai mici.

sursa: mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *