Prefecții Capitalei: 8 în trei ani

Rareș Hopincă este noul Prefect al Capitalei. Înaintea lui, în doar trei ani, au fost alți șapte prefecți.

Rareș Hopincă – în funcție din data de 27.07.2023

Hopincă a fost numit în funcția de Prefect al Capitalei joi.

Actualul prefect al Capitalei se descrie, pe site-ul propriu, drept specialist în managementul instituțiilor publice, atragerea și gestionarea finanțărilor nerambursabile în sectorul public. Acesta are 15 ani experiență profesională, din care 8 ani în funcții de conducere.

Hopincă (38 de ani) este consilier general din partea PSD în Consiliul General al Municipiului București (din 2021) și fost City Manager al Sectorului 5 (2018-2020). Ca City Manager, acesta a coordonat Direcția de Dezvoltare, Direcția Tehnică, Direcția Arhitect Șef, Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat, Direcției de Resurse Umane.

Toni Greblă – 04.05.2022 – 29.03.2023

Politician și jurist, Toni Greblă a fost senator PSD în Parlamentul României în legislatura 2008-2012. El a fost reales la alegerile legislative din 2012 ca senator de Gorj. Eliberat din funcția de prefect al municipiului București, în prezent, Greblă are un mandat de opt ani ca președinte al Autorității Electorale Permanente, fiind susținut de PSD, UDMR și minorități naționale.

Toni Greblă a fost cercetat de DNA și trimis în judecată în 2015 pentru corupție și trafic de influență. Conform sentinței finale (2019), acesta a fost achitat definitiv. Greblă a înlocuit-o pe Alexandra-Georgiana Văcaru.

Florela-Antonela Ghiță (Subprefect al Municipiului București – împuternicit Prefect) – 09.09.2021 – 07.10.2021

În funcție mai puțin de o lună. Aceasta a lucrat ca avocat și consilier juridic. Are un masterat în politici publice și integrare europeană.

Alexandra-Georgiana Văcaru – 07.10.2021 – 04.05.2022

Văcaru, numită în funcție de PNL, a fost schimbată fără multe informații, de către Guvernul Nicolae Ciucă. Numită prefect al Capitalei la vârsta de 36 de ani, Văcaru a lucrat ca șef serviciu la Serviciul Juridic în Ministerul Cercetării. Funcția era liberă după ce Alin Stoica a fost demis de către premierul de la acea vreme, Florin Cîțu, pe fondul scandalului din coaliţie. Văcaru a lucrat ca inspector la Consiliul Concurenței și consilier pentru Afaceri Europene la Curtea de Justiție a UE, se arată în CV-ul acesteia.

În perioada 2011-2013, ea a lucrat la Curtea de Justiție a UE, Direcția de Cercetare și Documentare. Între 2009 și 2011, aceasta a fost asistent juridic stagiar la UNESCO – Delegația permanentă a României la Paris. Licențiată în Drept și Relații internaționale și studii europene și cu un master la Paris, pe drept european.

Alin Stoica – 10.03.2021 – 09.09.2021

Stoica a fost numit cu caracter temporar, conform Hotărârii de Guvern de la acel moment. A ocupat funcția de prefect doar șase luni și a fost „o primă experiență în administrația publică”, așa cum declara acesta la vremea respectivă. Avocatul devenit Prefect, a lucrat în cadrul Băncii Comerciale Române (BCR). Absolvent de Drept, el a lucrat ca expert în domeniul relațiilor de muncă într-o companie multinațională. În perioada 2016 și 2018, Stoica a lucrat ca reprezentant al societății civile în cadrul uneia dintre comisiile Consiliului Economic și Social – Comisia pentru relații de muncă, politică salarială, incluziune socială și sănătate. Concomitent, el a reprezentat organizații patronale la nivel de industrie și la nivel național.

Traian Berbeceanu – 22.10.2020 – 04.03.2021

Poreclit „Comisarul Corrado Cattani”, acesta a fost numit prefect al Capitalei conform Hotărârii de Guvern din 22 octombrie 2020 și a fost învestit o zi mai târziu, fiind susținut de PNL. Dar a ocupat funcția doar patru luni. La începutul lunii februarie 2021, acesta scrisese pe contul său de social media că se așteaptă să fie înlocuit din funcția de prefect.

Fost polițist ieșit la pensie (comisar-șef în rezervă), fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din județul Alba, este, în prezent, City Manager al orașului Deva. Berbeceanu a stat în arest 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, sub acuzarea că ar fi sprijinit un grup infracțional care ar fi făcut evaziune fiscală cu produse petroliere, care a adus statului un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. În 2016, a fost achitat în primă instanță, iar responsabilii de înscenarea dosarului au fost condamnați la închisoare.

Gheorghe Cojanu – 22.05.2020 – 19.10.2020

De la gafe, la demitere. Din funcția de inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului, a fost numit prefect. A făcut o serie de gafe referitor la numărul de cazuri de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, în contextul în care Capitala se aștepta să intre în scenariul roșu (rata de infectare fiind de peste 3). Mai mult, în plină, Președintele Iohannis l-a mustrat pentru atitudine și modul de reacție și l-a demis.

Nicoleta – Matilda Goleac (Subprefect al Municipiului București – împuternicit Prefect) – 11.12.2019 – 21.05.2020

Nicoleta Goleac a ocupat funcția de subprefect al Capitalei în perioada decembrie 2018 – octombrie 2020. Anterior, aceasta a lucrat în MApN, ocupând funcția de consilier juridic (2017-2018). Anterior, ea a lucrat ca avocată, mediatoare și practiciană în insolvență.

Autor

  • Chirciu Simona-Maria

    Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL