Skip to content
Societate

Prefectul de Brăila susține că va fi asigurată finanţarea podului suspendat peste Dunăre: Nu există riscul încetinirii lucrărilor din cauza subfinanţării

Facebook
" "
Prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, susține că nu vor fi probleme cu finanţarea podului suspendat peste Dunăre, cel mai important proiect de infrastructură început în estul României după 1989, și că acesta „este o prioritate pentru Guvernul Orban”. Recent, Asociaţia Pro Infrastructura a atras atenţia că Guvernul a prevăzut doar 97 de milioane de lei pentru Podul de la Brăila, deşi în 2020 ar trebui executate lucrări de aproximativ 800 de milioane de lei.
Prefectul susține, într-un mesaj postat pe Facebook, că podul este „o prioritate pentru Guvernul Orban” și că suma de 97 de milioane de lei este o primă alocare pentru 2020, iar „în funcţie de evoluţia lucrărilor, pe parcursul anului, vor fi alocaţi toţi banii necesari”.
„Am avut o discuţie cu directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi vă pot asigura că nu există riscul încetinirii lucrărilor din cauza subfinanţării. Repet, este o alocare iniţială! La fel s-a procedat şi în 2019, fiind vorba de o practică. Să nu uităm faptul că Guvernul Orban şi-a asumat în programul de guvernare, care a devenit lege prin votul din Parlament, accelerarea implementării proiectului Pod suspendat peste Dunăre la Brăila, aflat în execuţie”, susține Cătălin Boboc.
Lucrările la Podul suspendat peste Dunăre sunt în grafic, susțineau atât constructorul, cât şi conducerea Consiliului Judeţean, în 11 decembrie 2019, cu ocazia unei vizite făcute de presă pe şantierul podului.
Licitaţia pentru realizarea podului a fost câştigată în ianuarie 2018 de asocierea Astaldi SpA (Italia) şi IHI Infrastructure Systems CO.Ltd (Japonia), iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, respectiv 18 luni fiind alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie. Au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.
Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 metri, din care 1.120 metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. Lăţimea totală va fi 31 de metri şi va cuprinde 4 benzi de circulaţie a câte 3,50 de metri lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 de metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 de metri fiecare, informează Hotnews.ro.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *