Prefectul, subprefectul și directorul AJPIS Mureş, eliberați din funcţie în cazul azilului din Bărdeşti. DNA a deschis dosar penal

Sursă foto: Digi24.ro
Sursă foto: Digi24.ro

UPDATE 18:10

Prefectul şi subprefectul de Mureş au fost eliberaţi din funcţie, urmare a situaţiei descoperită la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Ştim foarte bine că sub coordonarea prefecţilor şi a subprefecţilor s-au făcut controale timp de o lună de zile. Din câte am înţeles, AJPIS-ul controlase acest centru cu o zi sau două înainte şi spusese că nu e nicio problemă. Doamna ministru a Muncii a luat decizia de a face o comisie disciplinară, conform legii a fost destituită persoana care a condus AJPIS-ul. Eu astăzi de dimineaţă am avut o discuţie cu vicepremierul şi ministrul de Interne, domnul Cătălin Predoiu, şi am dispus eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului. Trebuie să înţelegem foarte bine care este rostul nostru şi care este rolul statului în acest moment. (…) Atât timp cât eu am dispus ca prefectul să coordoneze aceste controale, trebuie să înţelegem foarte clar că trebuie să le şi urmărim. Repet, am convenit împreună cu domnul Predoiu decizia de eliberare din funcţie a prefectului şi subprefectului judeţului Mureş, este una corectă”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul efectuează o vizită de lucru în judeţul Tulcea, unde a participat şi la o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

UPDATE 18:05

DNA a anunţat vineri că a deschis un dosar penal in rem care are ca obiect săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu licenţierea şi supravegherea activităţii azilului din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş.

„Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu licenţierea/supravegherea activităţii unui centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi din judeţul Mureş. Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat. Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală”, transmite DNA într-un comunicat de presă.

Mai multe persoane au fost găsite în subsolul unui imobil din satul Bărdeşti, comuna Sântana de Mureş, în condiţii improprii, în urma unui apel la 112, scrie Agerpres.

Cazul a fost descoperit de membrii organizaţiei Centrul de Resurse Juridice, organizaţie implicată şi în dezvăluirile privind azilele groazei din Voluntari.

În urma mai multor sesizări, CRJ a efectuat joi o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă „Căsuţa Lu’ Min” din localitatea Bărdeşti.

„Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale. O altă persoană din subsol era acoperită de fecale şi sânge la nivelul feţei şi al mâinilor. Celelalte 2 persoane nu se puteau mişca şi nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele. La orele 13,30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului. După aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria ‘Materiale de construcţii’. Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 mp, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi”, informa CRJ într-un comunicat de presă.

Ştire iniţială

Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Cristian Viorel Răduţ, a fost eliberat din funcţie, fiind mutat pe un post de execuţie pe durata cercetării administrative, anunţă Prefectura Mureş, în urma situaţiei de la azilul din Bărdeşti.

Prefectura Mureş a amintit, într-un comunicat de presă transmis vineri, că autorităţile au fost sesizate, joi, că la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă “Căsuţa lu’ Min”, din comuna Sântana de Mureş, satul Bărdeşti, mai multe persoane sunt ţinute în condiţii improprii. 

„Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a dispus mobilizarea tuturor instituţiilor direct implicate şi luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun. La faţa locului au fost identificate 30 de persoane, din care 7 persoane erau ţinute la subsolul clădirii, în condiţii improprii. În urma intervenţiei la centrul vizat, 13 persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar 17 au fost relocate la centre rezidenţiale conforme din judeţul Mureş. Referitor la anumite informaţii vehiculate în spaţiul public, facem precizarea că, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Bărdeşti, nu a fost identificată prezenţa niciunui minor”, a arătat sursa citată.

Reprezentanţii Prefecturii au precizat că, vineri, din cele 13 persoane investigate medical în cursul nopţii, 8 sunt internate la Clinica de Psihiatrie nr. 1 şi trei pacienţi se află la Clinica de Psihiatrie 2, din cadrul Spitalului Judeţean Mureş, iar o persoană la Clinica Medicală 1, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Una dintre persoanele transportate la UPU SMURD Târgu Mureş se află încă sub observaţie medicală.

Persoanele identificate în centru care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost relocate la centre rezidenţiale autorizate din judeţul Mureş, astfel: 9 la Luduş, 4 la Sighişoara şi 3 la Ideciu de Jos. Un beneficiar a fost preluat de la Centrul din Bărdeşti, joi seară, de membri ai familiei.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au făcut cercetarea la faţa locului, iar concluziile au fost înaintate procurorilor DIICOT.

Potrivit Prefecturii, au fost dispuse următoarele măsuri:

– Prin Decizia nr. 784 din 27 iulie 2023, pentru situaţii de încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale beneficiarilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale a retras licenţa de funcţionare a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă “Căsuţa lu’ Min”, eliberată la data de 28 decembrie 2020.

– Prin Decizia nr. 873 din 28 iulie 2023, a Directorului general al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Cristian Viorel Răduţ, a fost eliberat din funcţie. Pe perioada cercetării administrative, acesta a fost mutat pe o funcţie publică de execuţie, din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş. Atribuţiile corespunzătoarea funcţiei publice de conducere temporar vacante de director executiv al AJPIS Mureş sunt delegate doamnei Baricz Semina, şef serviciu.

La rândul său, prefectul judeţului Mureş a luat mai multe măsuri.

Astfel, prin Ordinul 233 emis vineri s-a dispus verificarea tuturor unităţilor de asistenţă socială care funcţionează în judeţul Mureş de către reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Direcţia de Sănătate Publică Mureş, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al Judeţului Mureş, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

„În perioada 31 iulie 2023 – 28 august 2023, instituţiile nominalizate vor efectua controale pe raza judeţului Mureş la toate unităţile de asistenţă socială, conform competenţelor legale specifice şi vor viza Centrele de zi pentru copii, tineri, persoane vârstnice, Centrele de zi pentru asistenţă şi suport pentru persoane aflate în nevoie, Centrele de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială, Centrele de preparare şi distribuţie a hranei pentru persoane aflate în risc de sărăcie, Serviciile de îngrijire la domiciliu, Serviciile cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, inclusiv cele aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, locuinţe protejate, adăposturi de noapte, Centrele multifuncţionale care asigură condiţii de locuit şi de gospodărire pe perioadă determinată, Internate de tip social, alte unităţi de asistenţă socială existente în judeţul Mureş”, arată reprezentanţii Prefecturii.

Rezultatele acţiunilor de control efectuate vor fi transmise operativ Prefecturii Mureş, până la 31 august.

„Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş mulţumeşte pentru sesizarea, prin Dispeceratul 112, a gravelor abuzuri de la acest centru. Vom coordona, cu maximă responsabilitate, acţiunile de control la toate unităţile de asistenţă socială care funcţionează pe raza judeţului Mureş şi vom dispune luarea măsurilor legale, în fiecare situaţie”, transmite sursa citată.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: