Prefectura Suceava a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, că medicii de familie vor acorda consultaţii doar pentru cazurile de urgenţă.
„Pentru protecţia medicilor de familie, pentru a-i menţine în activitate, pentru protecţia asistenţilor, a familiilor medicilor şi asistenţilor şi pentru reducerea la minim a deplasării pacienţilor, în perioada Stării de Urgenţă consultaţiile, începând din 22 martie 2020, se vor efectua numai la cazurile de urgenţă prin telefon, SMS, e-mail, WhatsApp. Medicii de familie vor avea afişat pe uşa cabinetului numărul de telefon, adresa de e-mail la care pot fi contactaţi numai de pacienţii în stare de urgenţă„, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.