PSnews

Recent

Pregătiri febrile pentru 1 Decembrie: Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, în curs de amplasare

ro.linkedin.com

Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, operă a sculptorului Mihai Buculei, este realizat până la cota +18 metri iar montarea lui ar putea fi gata până la 1 decembrie, anunţă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

În aceste zile a fost ridicată şi montată o piesă de 160 de tone, aşa zisul „paralelipiped”. Totodată, sunt în execuţie lucrări de monolitizare şi pregătire a montării pieselor finale pentru realizarea cupolei. Montarea acesteia va duce monumentul la cota finală de 22 de metri şi va fi finalizată conform graficului.

Monumentul are o înălţime de 22 de metri şi o greutate de circa 1.350 de tone.

În ceea ce priveşte Monumentul Unirii de la Arad, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale precizează că „prin semnarea Contractului de comandă nr. 551, la data de 07.12.2007, autorul Florin Codre s-a obligat faţă de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, beneficiar, să execute o lucrare de artă plastică monumentală denumită „Monumentul Marii Uniri de la 1918”, lucrare care urma să fie transportată şi amplasată de către acelaşi autor pe cheltuiala sa, la Arad”.

Valoarea contractului este de 10.000.000 lei, iar suma reprezintă onorariul brut al autorului plătit integral de Minister pentru realizarea monumentului în următoarele faze: faza machetă intermediară, faza machetă finală, faza dezasamblare/şticluire în vederea transpunerii în material definitiv, faza transpunere în material definitiv, cesiunea dreptului de autor către beneficiar.

Durata contractului s-a calculat de la data semnării şi înregistrării sale în evidenţele MCIN, până la data de 01.12.2010. În acest termen, autorul trebuia să execute şi să prezinte spre recepţie finală fazele enumerate, precum şi operaţiunile specifice amplasării monumentului, conform contractului.

În pofida prevederilor contractuale asumate, autorul a decis să execute lucrarea în China, fără a notifica beneficiarul, fapt care a generat probleme serioase în urmărirea executării contractului. Din acest motiv, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a sesizat instanţa civilă, dar şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, cu cererea care formează obiectul Dosarului nr. 654/P/2014.

Totodată, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a acţionat autorul lucrării şi în judecată civilă pentru ca prin intermediul instanţei acesta să îşi respecte obligaţia de a transporta monumentul la Arad, în vederea amplasării. Până la această dată autorul nu şi-a îndeplinit obligaţia, în pofida faptului că Ministerul a demarat inclusiv executarea silită împotriva acestuia.

Mai mult, MCIN a cerut Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti să fie autorizat să amplaseze Monumentul la Arad pe cheltuiala debitorului Florin Codre.

Astfel, cererea MCIN a format obiectul dosarului nr. 24287/299/2018, soluţionat astfel: „Autorizează creditorul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale să îndeplinească el însuşi obligaţia ce îi revine debitorului potrivit titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1225/22.10.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. 26135/3/2013, pe cheltuiala debitorului.”

„În ceea ce priveşte amplasarea monumentului până la data de 1 decembrie 2018, apreciem că se pot executa lucrările de realizare a fundaţiei în cel mai scurt timp posibil. Aşadar, având în vedere complexitatea problemei din punct de vedere juridic şi legal, pe parcursul anului 2018 au fost luate toate măsurile pentru a rezolva o problemă care durează de mai mult de 11 ani”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi