PSnews

Alegeri Europarlamentare 2019

Pregătiri febrile pentru alegerile din 2019. Laurențiu Rebega: E primul președinte al unui partid din România care și-a asumat asta! EXCLUSIV

Laurentiu Rebega

Vineri, europarlamentarul Laurențiu Rebega, membru în Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, a fost invitatul emisiunii Puterea Știrilor, moderată de către jurnalista Marinela Angheluș.

Astfel, printre temele discutate în cadrul interviului video a fost și cea a alegerilor ce urmează a avea loc în 2019: alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale. Amintim că alegerile europarlamentare vor avea loc la finalul lunii mai 2019, iar alegerile prezidențiale din România la finalul anului viitor.

Chestionat în legătură cu pregătirile pe care Pro România le face cu privire la aceste două mari bătălii, Laurențiu Rebega a spus că „partidul a început organizarea la nivel național. În momentul de față avem 27 de organizații stabilite, vorbesc despre organizații la nivel județean, incluzând organizațiile de sector din București. Avem peste 11.000 mii de membri activi, membri care s-au înscris cu adeziune. Plus de asta avem și foarte mulți simpatizanți care urmează să facă pasul către membri cu adeziune. Partidul Pro România a început deja o dezbatere națională, la nivelul tuturor organizațiilor locale în ceea ce privește desfășurarea calendarului în ceea ce privește alegerile parlamentare. Noi ne dorim și ne-am dorit de fiecare dată ca oamenii vor veni alături de noi să fie oameni care își pot permite să susțină un proiect propriu. Noi avem chiar și o competiție în interiorul partidului pentru membri noștri care au idei și care își propun să facă un proiect pe care să-l susțină și care să poată să fie transformat ulterior în proiect de lege pe care parlamentarii noștri naționali să-l susțină.

Ce facem noi diferit față de alte partide este că am învățat că în momentul în care critici nu înseamnă că vrei să destabilizezi ceva, ci critica este constructivă. Totdeauna când vom vedea că proiectele de legi, direcțiile care vin de la Bruxelles către România sunt în interesul cetățeanului, vor fi susținute necondiționat. acolo unde direcția nu este 100% stabilită cu cei de la național, să poată să fie îmbunătățită pentru că încă există la nivel european directive și regulamente care se aplică în anumite țări, care nu au un fel de subsidiar. Adică încă mai sunt diferențe de aplicabilitate. Nu pentru că cei de la nivel european și-au dorit în mod special ca țara respectivă sau Guvernul respectiv să fie pedepsit, ci pentru că nu au avut un corespondent real în statul membru care să explice de ce nu poate să meargă așa un regulament și de ce trebuie schimbat”.

În ceea ce privește o posibilă listă din partea Pro România pentru alegerile europarlamentare, Rebega a spus că există discuții, însă momentan nu și o listă: „președintele partidului și-a asumat rolul de a candida și de a deschide lista. Este primul președinte al unui partid politic din România care și-a asumat să intre într-o bătălie politică. Nu s-a finalizat nicio listă, dar discuțiile nu pot fi decât benefice. Noi nu stăm să ne grăbim. Lista este deschisă”.

Întrebat despre un posibil candidat din partea partidului Pro România pentru alegerile prezidențiale, Laurențiu Rebega a dezvălui că partidul al cărui membru este are deja un candidat: „nu aș putea să vă dau un nume acum. Ar putea fi orice membru din partidul Pro România, dar cum nu s-a discutat o persoană sau o listă scurtă, vom încerca să trimitem la alegerile prezidențiale o persoană care poate să reprezinte absolut orice cetățean”.

 

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi