Skip to content
Politică

Pregătiri febrile pentru europarlamentare. Fostul ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu: Aș vrea să fim extrem de atenți cum selectăm candidații

youtube.com

Fostul ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, în exclusivitate pentru PSnews.ro, a lămurit mai multe aspecte în ceea ce privește atât demisia sa din Guvern, cât și planurile pe care acesta le are în perioada imediat următoare.

Concret, întrebat ce intenționează să facă după plecarea din Guvern și dacă putem vorbi despre o regăsire a numelui său pe lista de candidați la alegerile europarlamentare, Negrescu a replicat:

”Eu am de gând să lupt în continuare pentru ideile politice pe care le am. Zic că am acumulat foarte multă experiență în ultimii ani, atât ca reprezentant în Parlamentul European, cât și ca ministru. Nu cred că am avut probleme de comunicare, nu cred că am făcut lucrurile tocmai rău. Cred că am promovat o serie de inițiative care în general sunt acceptate și respectate de către oameni și pot aduce în continuare o contribuție semnificativă vieții politice din România(…)

Nu s-a purtat nicio discuție în prezent referitoare la alegerile europarlamentare, cel puțin pe partea stângii politice. Cu nimeni, sau sper că nu s-au purtat cu nimeni. La nivelul conducerii PSD nu au existat în niciun moment discuții pe această temă. Sunt foarte mulți doritori, înțeleg acest lucru, este normal. Eu cred că dincolo de bătălie este foarte important ce face omul odată ce ajunge în funcție. Eu când eram membru al PE am fost desemnat europarlamentarul anului pentru Agenda Digitală, am adus României peste 50 de milioane de euro pentru proiecte-pilot extrem de importante(…) Nu trebuie să trimitem la Bruxelles oameni acre poate sunt buni în țară pe diferite poziții, dar care eventual nu cunosc limbi străine, nu știu să se exprime, nu au contactele necesare. Aș vrea să fim extrem de atenți cum selectăm acești candidați”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *