Preliminarii Euro 2024: Biletele pentru meciul cu Elveţia se pun în vânzare luni. Copiii sub 14 ani au acces gratuit

Sursa foto: frf.ro

Drumul tricolorilor spre Euro 2024 se încheie în luna noiembrie, cu un meci cu Elveţia, pe Arena Naţională, partidă la finalul căreia s-ar putea sărbători calificarea la turneul final, notează frf.ro.

Biletele pentru meciul cu Elveţia vor fi disponibile online, începând de luni, 23 octombrie, ora 12:00, pe site-ul bilete.frf.ro, dar şi în aplicaţia Fan Arena by FRF.

Preţurile biletelor:

35 lei – Peluze
60 lei – Tribune
300 lei – VIP albastru
500 lei – VIP roşu

Copiii au acces gratuit în cele două tribune.

Ca urmare a prezenţei numeroase a copiilor pe Arena Naţională, la meciul cu Andorra, în semn de mulţumire pentru atmosfera creată de copii şi comportamentul acestora, Federaţia Română de Fotbal va extinde sectorul Family Zone pentru întreaga capacitate a celor două tribune. Astfel, copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit la ambele tribune, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, să fie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru comenzile în această zonă e necesară prezenţa a cel puţin unui copil şi se pot comanda maximum 5 bilete, precizează FRF.

Biletele vor fi livrate în format digital, la adresa de mail înregistrată, după data de 5 noiembrie 2023.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL