Un student la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și-a propus să revoluționeze industria energiei. Drumul nu este deloc ușor, domeniul fiind unul care necesită mult studiu și cercetare aplicată, dar Andrei Ștefan Oprișescu Dulgheru este, la doar 23 de ani, pe drumul cel bun. Andrei Dulgheru a vorbit, într-un interviu pentru Gândul, despre ce înseamnă cercetarea în România lui 2025, dar și ce așteptări are de la proiectul său, în care a investit multă muncă, timp și studiu.
Tânărul a fost distins cu medalia de aur la competiția internațională World Youth Invention and Innovation AwardWorld Youth Invention and Innovation Award, organizată în Indonezia. După muncă și răsplată, iar la acest capitol, Andrei are în palmares 12 premii, câștigate în ultimii trei ani la competiții naționale și internaționale din domeniul științei și ingineriei.
Bursier Magna Cum Laude la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Andrei a fost remarcat prin prezentarea unor proiecte de excepție la competiții și evenimente naționale și internaționale, ideile sale promovând eficiența energetică, sustenabilitatea globală și implementarea unor strategii comerciale în industria energetică.
„Nu avem infrastructura necesară să facem totul verde peste noapte”
Proiectul său„HydroShift” propune o soluție inovatoare pentru reducerea emisiilor din industria petrolieră, prin folosirea apelor reziduale pentru a produce hidrogen verde, transformat ulterior în energie electrică.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News