Skip to content
Sport

Premier League: Conform protocolului de reluare a antrenamentelor, englezii vor dezinfecta tot – mingii, fanioane, jaloane, porţi, chiar şi terenul

facebook.com/premierleague

BBC a intrat în posesia protocolului sanitar al Proiectului Restart, de reluare a antrenamentelor şi ulterior a campionatului de fotbal din Anglia, şi, protrivit acestuia, cluburile au obligaţia să dezinfecteze mingile, fanioanele de la colţul terenului, jaloanele, porţile şi celelalte materiale folosite la pregătire, precum şi terenul, după fiecare antrenament.

Conducătorii cluburilor speră ca antrenamentele să poată fi reluate începând de luni. Într-o primă fază, jucătorii se vor antrena în grupuri mici, nu mai mulţi de cinci, în şedinţe de maximum 75 de minute.

Măsurile de supraveghere incluse în îndrumări includ testarea de două ori pe săptămână, precum şi un chestionar zilnic înaintea antrenamentului şi verificarea temperaturii.

„Măsurile de control” recomandate includ „igiena personală minuţioasă şi utilizarea echipamentului de protecţie personală, nicio adunare în zonele comune, inclusiv în camerele medicale şi sălile de fitness, dar fără a se limita la acestea”.

Jucătorii trebuie să călătorească singuri în maşină la şi de la locul de antrenament, iar interioarele vehiculelor trebuie curăţate regulat. Nu trebuie utilizate vehicule ale echipei şi nici transportul în comun.

Jucătorii sunt consultaţi de către Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti (PFA) cu privire la protocoalele medicale propuse pentru revenirea la antrenament. Lor li s-a oferit un rezumat al documentului de 40 de pagini, informează news.ro.

O serie de jucători, în special cei care au probleme de sănătate, cum ar fi astmul, sau care provin din medii etnice de culoare şi minoritare Bame (black, asian and minority ethnic), şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la revenirea pe teren. Rata de deces de Covid-19 în rândul bărbaţilor şi femeilor de culoare este de aproape două ori mai mare decât în rândul populaţiei albe din Anglia şi Ţara Galilor, potrivit Oficiului pentru Statistică Naţională.

Miercuri, va avea loc o întâlnire între jucători, Premier League, personalul medical şi PFA.

O autorizare din partea guvernului este necesară înainte ca echipele să poată continua cu următoarea etapă de pregătire, când contactul va fi permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *