Skip to content
Politică

Premieră epocală in Biserica Catolică, anunțată de Papa Francisc

tulatv.com

Papa Francisc susține că este de acord ca bărbații căsătoriți să devină preoți, pentru a combate deficitul de cler.

Într-un interviu pentru ziarul german Die Zeit, citat de CNN, Papa Francisc spune că lipsa de preoți catolici a fost o “problemă imensă“ pentru Biserică, Suveranul Pontif dând de înțeles că ar fi deschis pentru o schimbare a regulilor care reglementează eligibilitatea pentru preoţie.

“Trebuie să considerăm dacă „viri probati” ar putea fi o posibilitate, spuse el. “În acest caz, ar trebui să determinăm ce îndatoriri ar putea desfășura, de exemplu, în comunitățile de la distanţă.”

Viri probati este termenul latin pentru “bărbați testați” sau bărbați căsătoriți, care dau dovadă de o remarcabilă credință și virtute.

Opţiunea ar permite ca bărbații deja căsătoriți să fie hirotoniți. Dar bărbaților singuri, care sunt deja preoţi, nu le-ar fi permis să se însoare, susține Papa.

“Celibatul voluntar nu este o soluție,” a spus înaltul prelat.

Biserica Catolică permite deja unor bărbați căsătoriți să fie hirotoniți.
Preoții protestanți căsătoriți care se convertesc la catolicism pot continua să fie căsătoriți și să fie preoți romano-catolici, asigurând că au permisiunea soțiilor lor.

Biserile Catolice din Est care sunt în comuniune cu Biserica Romano-Catolică pot sa-și mențină de asemenea tradiția de preoți însurați.

Biserica Romano-Catolică consideră că preoții nu ar trebui să se căsătorească în baza unor anumite pasaje din Biblie și deoarece se crede că preoții acționeaza „in persona Christi” (in persoana lui Hristos), ar trebui de aceea sa fie celibatari, ca Hristos.

Această învățătură a fost reafirmată de Sfântul Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea.

Papa Francisc în cartea sa “Despre Rai si Pamant” a afirmat că “Pentru momentul de față, sunt în favoarea menținerii celibatului cu pro-urile si contra pe care le are, pentru că au fost zece decenii de experiențe bune mai mult decat au fost eșecuri.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *