Premieră în școlile din România. Ghidul care îi învață pe copii, părinți și profesori despre pericolele din mediul online va ajunge din toamnă în toate unitățile de învățămând din țară.
Ministerul Educației a preluat și distribuit către Inspectoratele școlare județene Ghidul „Cum îmi protejez datele personale și mă apăr de pericole în mediul online” dedicat copiilor, părinților și profesorilor. Din toamnă informațiile vor ajunge în unitățile de învățământ preuniversitar. Este vorba despre primul ghid pentru siguranța copiilor în mediul online, un document conceput de specialiști în domeniu, care ar putea deveni pe viitor chiar manual școlar.
Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitatea și Protecția Datelor, dar și unul dintre inițiatorii proiectului, a explicat pentru „Adevărul”că „trăim într-o lume a tehnologiei, iar riscurile în ceea ce-i privește pe copii bat, de multe ori, beneficiile. Și trebuie, din acest punct de vedere, să luăm măsuri urgente. Până nu este prea târziu”.
Ghidul conține o serie de informații care să-i ajute pe copii, părinți și profesori să înțeleagă două concepte fundamentale care țin de protecția datelor cu caracter personal și siguranța în mediul online. „Am încercat să-l gândim și să-l scriem pe înțelesul tuturor, mai ales pe înțelesul copiilor, căci vorbim despre un subiect greu de digerat. Ne adresăm apoi părinților și profesorilor, oameni care nu au cunoștințe de specialitate. În schimb, sunt convinsă că toți sunt extrem de implicați în viața celor mici. Ne dorim ca informațiile să fie asimilate repede și cât mai simplu, nu să plictisească”.
Documentul conține trei mari capitole. Copiii învață despre datele personale, află la ce sunt folosite acestea și cine poate avea acces la ele. Ghidul răspunde la întrebări despre importanța siguranței în mediul online. Ce sunt parolele, cum se aleg, ce știu dispozitivele noastre despre noi, ce este inteligența artificială, care sunt cele mai des întâlnite pericole în care cei mici pot fi atrași atunci când navighează în spațiul virtual. Copiii află despre furtul de identitate, atacarea e-mail-urilor, a mesajelor sau chiar dispozitivelor electronice precum telefonul, computerul, laptopul etc. Apoi învață cum să recunoască un pericol, cum să-l evite, cum să-și dea seama dacă cineva încearcă să-i păcălească, să-i înșele, află despre drepturile lor, despre ce este legal și ce nu în mediul online. Cyberbullying, pornografie infantilă, furt de date personale, furt de identitate, șantaj, spamuri, înșelătorii, sexting sau grooming – când un adult încearcă să convingă un copil să presteze activități sexuale online sau chiar în persoană – iată doar câteva dintre subiectele cele mai sensibile tratate în ghid și pe care orice părinte ar trebui să le cunoască, iar apoi să-și învețe copiii cum să le recunoască și să le evite.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News