Cel mai important eveniment din cadrul „Săptămânii siguranței rutiere”, perioadă fixată prin lege în a treia săptămână a lunii mai, s-a desfășurat joi, 29 mai, în Plenul Parlamentului. În țara accidentului la minut, copiii au cerut adulților: Zero accidente cu copii răniți!. Au răspuns la apel membrii Coaliției pentru Siguranță Rutieră(CSR).
Evenimentul s-a desfășurat sub titlul simbolic „Scutire de la accident”. Într-un cadru dominat de emoție și responsabilitate, vocea a peste 19 copii s-a auzit clar și a cerut răspicat: Vrem siguranță în trafic!, transmit reprezentanții CSR.
Evenimentul a fost organizat de Coaliția pentru Siguranță Rutieră, în parteneriat cu Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, și a reunit parlamentari, reprezentanți ai Guvernului, ai autorităților centrale, locale și ai societății civile, alături de ambasadori ai cauzei și, firește, de copii din mai multe județe ale țării.
Apelul celor mici este absolut justificat de cifrele teribile care plasează România în topul țărilor cu cele mai multe accidente cu victime. Nu doar că frecvența daunei depășește 6%, adică din 100 de șoferi asigurați RCA cel puțin șase fac măcar un accident pe an, dar și severitatea acestor accidente este una înfiorătoare.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News