Skip to content
Societate

Premieră pentru istoriografia românească. Ambasada României la Moscova a finalizat lista cu românii dispăruți în Gulagul sovietic

facebook

Ambasada României la Moscova a finalizat procesul elaborării Listei nominale integrale a 20.718 prizonieri de război (militari) şi “internaţi” (civili deportaţi) români, decedaţi între 1941-1956 în GULAG-ul sovietic şi înhumaţi în cimitire şi locuri de înhumare multinaţionale pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse.

Anunțul a fost făcut de ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, care a precizat într-o postare pe Facebook că  20.718 reprezintă numărul maxim de prizonieri de război şi “internaţi” civili – cetăţeni români decedaţi în Rusia care au putut fi identificat în timpul cercetărilor în arhivele ruse. Acestea au fost efectuate timp de 10 ani, în intervalul 2009-2019.

Scoaterea la lumină şi aducerea la cunoştinţa urmaşilor şi opiniei publice din România a datelor de identificare ale foştilor prizonieri de război şi deportaţi români care nu s-au mai întors niciodată din Rusia, reprezină o PREMIERĂ pentru istoriografia românească. Totodată, rezultatul final al cercetărilor arhivistice ale Ambasadei României la Moscova în problematica prizonierilor de război şi victimelor române ale celui de al Doilea Război Mondial are o simbolistică aparte, dat fiind contextul marcării, în anul 2020, a 75 de ani de la încheierea celei de a doua conflagraţii mondiale”, a scris ambasadorul Vasile Soare.

Lista nominală, întocmită în ordine alfabetică, a celor 20.718 militari prizonieri de război şi civili “internaţi”, români decedaţi şi înhumaţi în Rusia poate fi consultată pe site-ul Ambasadei României la Moscova, la Relaţii Bilaterale / Comemorarea Eroilor Români, pct.6.

Lista este însoţită de AnexaLocurile de amplasare a cimitirelor multinaţionale de pe teritoriul actualei Federaţii Ruse, în care sunt înhumaţi prizonieri de război și „internați” civili români decedați în anii 1941-1956”.

Ambasada semnalează, de asemenea, publicarea în decembrie 2019 (Editura Honterus Sibiu) a monografiei “Deportarea în fosta URSS a etnicilor germani din România. Argumente arhivistice ruse”, elaborată de Ilie Schipor, ministru-consilier la Ambasada României la Moscova (2009-2019), care a scos la lumină din arhivele ruse şi calvarul celor peste 70.000 de cetățeni români (în majoritate, de origine etnică germană), deportaţi în contextul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele și batalioanele de muncă ale NKVD/MVD pentru a fi folosiţi la „reconstrucția URSS”, scrie b1.ro. Studiul, care vine să întregească fondul documentar al lucrărilor, studiilor, memorialisticii și cercetărilor științifice publicate până în prezent în România, poate fi consultat AICI.

„Acum mă încearcă un sentiment de liniștire interioară, dacă se poate spune așa în această perioadă complicată, că am încheiat un lung și anevoios drum – acela al recuperării identității, aflării destinului și redării memoriei unui număr de peste 20.000 de români – majoritatea prizonieri de război, alții deportați civili – decedați în lagărele NKVD din Rusia în anii 1941-1956. Îi mulțumesc din suflet colegului Ilie Schipor pentru abnegația de care a dat dovadă în cercetările arhivistice și pentru faptul că în ultimii zece ani mi-a fost alături în parcurgerea acestui drum al căutărilor permanente și în derularea atâtor proiecte dedicate comemorării zecilor de mii de militari și civili români decedați și înhumaţi în Rusia”, a mai transmis ambasadorul României la Moscova.

Amintim faptul că în anul 2019 Ambasadorul României în Rusia, Vasile Soare, a anunțat publicarea unei liste nominale a primilor 10.724 de prizonieri de război români morți între anii 1941-1956 în lagărele NKVD, care au existat pe teritoriul Federației Ruse.

Documentul a fost publicat pe site-ul Ambasadei României la Moscova și reprezintă o șansă ca urmașii foştilor prizonieri români de război să afle abia acum, după 75 de ani, unde îşi dorm somnul de veci taţii, bunicii şi străbunicii lor care nu s-au mai întors din război niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *