Premierul bulgar Nikolai Denkov a demisionat marţi, deschizând calea pentru ca partenerul său de coaliţie, partidul de centru-dreapta GERB, să conducă guvernul, aşa cum se convenise în urma alegerilor de anul trecut, dar cu toate acestea, au existat unele controverse şi neclarităţi cu privire la ce se va întâmpla în continuare, relatează presa bulgară.
GERB şi blocul pro-occidental condus de formaţiunea „Continuăm schimbarea”, pe care îl reprezintă Denkov, au semnat anul trecut un acord conform căruia fostul comisar european Maria Gabriel, care în guvernul Denkov a fost ministru de externe, urmează să preia funcţia acestuia de premier după nouă luni.
Demisia lui Denkov, marţi, a luat însă prin surprindere. Potrivit acordului pentru „rotativă”, demisia trebuia să întrevină între 6 şi 9 martie.
„Nu este vorba de un joc politic, ci de respectarea cuvântului dat, o expresie a continuităţii, a fair-play-ului politic şi a respectului pentru cetăţeni”, a declarat ulterior Denkov într-un comunicat. „Acum îmi onorez angajamentul pe care ni l-am asumat prin declaraţia comună din 6 iunie 2023”, a precizat premierul demisionar.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News