Skip to content
Societate

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a demisionat

jurnalistii.ro
" "

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a demisionat de la conducerea guvernului sau de coaliție, așa cum era de așteptat, in urma alegerilor parlamentare din luna aprilie, transmit joi BTA si dpa.

Anunțul a fost făcut de Mika Zaikova, membra a partidului „Exista un Astfel de Popor”, care a condus prima ședința a noului parlament de la Sofia in calitate de cel mai in vârsta parlamentar. Zaikova a criticat absenta lui Borisov de la ședința inaugurala a forului legislativ, susținând ca liderul GERB „fie se simte rușinat, fie discreditează parlamentul”. „In definitiv, suntem o republica parlamentara”, a spus ea.

" "
" "

Borisov a fost ales parlamentar in scrutinul desfășurat in urma cu zece zile, dar a renunțat la mandat chiar înainte de depunerea jurământului, joi dimineața.

Conform Constituției bulgare, cabinetul condus de Boiko Borisov va continua sa asigure afacerile curente pana la votarea unui nou guvern.

Boiko Borisov se afla la conducerea guvernului din începând din 2017. Partidul sau, GERB (Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeana a Bulgariei), a câștigat alegerile parlamentare, dar si-a pierdut majoritatea. GERB si partenerul sau Uniunea Forțelor Democratice au obținut 25,8% din voturi.

Miercuri, Boiko Borisov a anunțat ca GERB îl propune pe fostul ministru de externe Daniel Mitov pentru conducerea guvernului pe care va încerca sa-l formeze in urma alegerilor legislative din 4 aprilie si ca el se va concentra pe activitatea partidului.

In urma scrutinului, in parlamentul bulgar au mai intrat formațiunea „Exista un Astfel de Popor” (17,40% din voturi), Partidul Socialist Bulgar (15,01% din voturi), Mișcarea pentru Drepturi si Libertați (10,36% din voturi), Bulgaria Democrata (9,31% din voturi) si partidul „Ridica-te, Bulgaria! Golanii criminali – afara!” (4,72% din voturi).

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *