Premierul către sindicate: Din acest buget trebuie să facem în aşa fel încât să asigurăm tot ceea ce trebuie asigurat

Nicolae Ciucă/ Facebook
Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis sindicaliştilor din învăţământ că educaţia rămâne, alături de sănătate, prioritate pentru Guvern. El a ţinut să sublinieze că „din acest buget trebuie să facem în aşa fel încât să asigurăm tot ceea ce trebuie asigurat pentru buna funcţionare a întregii ţări”, şi a adus în discuţie situaţia copiilor care anul acesta au examene naţionale şi care nu au nevoie şi de alte emoţii decât cele provocate de viitoarele examene.

„Nu cred că a fost vreo solicitare de dialog căreia Guvernul să nu-i răspundă. Că am responsabilitatea a tot cea ce înseamnă rezolvarea problemelor, astfel încât împreună că putem să rezolvăm probleme. Nu există un numitor comun pe care să putem să-l folosim, altul decât cel al dialogului, al cunoaşterii realităţii şi al asumării responsabilităţii fiecăruia dintre noi. (…) Cu toţii (Guvernul, coaliţia – n.r.) nu am făcut nimic altceva decât să căutăm soluţii şi sunt convins că vom găsi soluţii împreună, pentru că am înţeles şi înţelegem în continuare nevoia de a face în aşa fel încât ţara noastră, cetăţenii României să aibă încredere într-un sistem de educaţie pe care l-am considerat, îl considerăm şi îl vom respecta în continuare ca făcând parte din primele două priorităţi ale programului de guvernare”, le-a spus premierul sindicaliştilor din Educaţie.

Acesta susţine că „distorsionările” care afectează sistemul de educaţie au fost cauzate de aspecte care au apărut „de-a lungul timpului”; subliniind că decizia privind greva este una „absolut de nedorit de nimeni”.

„Este absolut greu de explicat copiilor care în preajma examenelor, oricum au emoţia aceasta a examenelor, venim acum şi întărim această emoţie pe o situaţie care poate să degenereze într-o grevă generală. În dialogul pe care l-am avut, aţi înţeles problemele care sunt la nivel naţional. Nu pot să nu vorbim şi să facem în aşa fel încât să ducem la bun sfârşit ceea ce ne angajăm că putem fiecare dintre noi. Au fost toate situaţiile prin care a trebuit să asigurăm gestionarea şi rămânerea în echilibru a societăţii, a economiei, a educaţiei, a sănătăţii, a tot ceea ce avem noi de gestionat de la nivelul Guvernului. Din acest buget trebuie să face în aşa fel încât să asigurăm tot ceea ce trebuie asigurat pentru buna funcţionare a întregii ţări. Am asumat că prioritatea este educaţia şi în continuare o afirm public că prioritatea este educaţia. Ea rămâne în topul asumărilor noastre la nivelul coaliţiei”, a precizat primul ministru.

El le-a cerut sindicaliştilor de toate măsurile luate de Guvern pentru a da „un semnal clar că educaţia este prioritatea numărul unu alături de sănătate”

La consultări mai participă preşedintele Camerei Deputaţilor, viitorul premier Marcel Ciolacu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul de Interne, Lucian Bode, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: