Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi, de Ziua Independenţei Ucrainei, vecinilor noştri ucraineni, cele mai bune gânduri şi întreaga susţinere pentru recâştigarea păcii şi libertăţii. Şeful Executivului arată că pentru al doilea an consecutiv, Ucraina celebrează Ziua Independenţei luptând pentru libertate şi pentru dreptul legitim de a-şi alege singură destinul.
”Pentru al doilea an consecutiv, Ucraina celebrează Ziua Independenţei luptând pentru libertate şi pentru dreptul legitim de a-şi alege singură destinul. De un an şi jumătate, poporul ucrainean rezistă cu mult curaj agresiunii ruse, susţinut de puternica solidaritatea a comunităţii internaţionale, iar România a avut şi continuă să aibă o contribuţie extrem de importantă”, spune premierul în mesaj.
Şeful Executivului arată că la întâlnirea recentă avută cu omologul său, Denîs Șmîhal, precum şi la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest, la care a participat preşedintele Volodimir Zelenski, a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru Ucraina.
”Vom fi alături de Ucraina şi de poporul ucrainean până la victorie şi restaurarea integrităţii teritoriale, dar şi mai departe, în procesul de reconstrucţie a ţării. Cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei, transmit vecinilor noştri ucraineni cele mai bune gânduri şi întreaga susţinere pentru recâştigarea păcii şi libertăţii”, spune Ciolacu.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News