Skip to content
Politică

Premierul Cîţu, sfidat de ministrul Economiei: „Am cerut ca acest proiect să treacă cât mai rapid. Nu ştiam că Năsui vrea să-l amâne. Mă surprinde, o să am o discuţie cu el”

Inquam Photos / Octav Ganea

Încă un scandal stă să izbucnească în coaliţia de guvernare. Totul după ce premierul Florin Cîţu nu ştia că ministrul Economiei, Claudiu Năsui, cere amânarea dezbaterii pe Legea 5G în Senat.

Întrebat, de presă, de ce ministrul Economiei a cerut Parlamentului amânarea unor dezbateri pe Legea 5G, şeful Guvernului a susţinut că nici nu ştie despre acest aspect.

Premierul Cîţu: Nu ştiam de amânarea discuţiilor, mă surprinde

În plus, Florin Cîţu a precizat că va avea o discuţie cu ministrul Claudiu Năsui în acest sens, precizând că nu înţelege decizia şi nici nu a fost informat.

Nu (nu ştiam – n.r.), și mă surprinde că a luat o astfel de decizie. Nu ştiam. 

Florin Cîţu: Am decis ca acest proiect să treacă cât mai rapid

Mesajul meu este ferm şi clar: am trimis la aprobat un proiect de lege în guvern şi în coaliție, decizia a fost să treacă acest proiect de lege prin Parlament cât mai rapid.

Nu am avut acea discuţie cu ministrul Economie, o să am o discuţie, nu înţeleg de ce a încercat să amâne un astfel de proiect foarte important pentru industria tehnologică din România„, a declarat, joi, premierul Florin Cîţu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *